Video Psihiatru, despre cazul profesorului de la Sava care a încercat să se sinucidă după ce a fost acuzat de viol: "S-a trezit că nu mai are control"
Un gest dramatic face să apară şi mai multe semne de întrebare în cazul profesorului de la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, acuzat că a violat doi elevi. Bărbatul a încercat să se sinucidă, azi-noapte, şi acum este în comă la spital. Lângă profesorul cu 28 de ani de experienţă, poliţiştii au găsit mai multe cutii goale de medicamente. Medicii încearcă să îi salveze viaţa, iar procurorii aşteaptă să îşi revină pentru a continua ancheta.
Apelul de urgenţă a venit aseară, aproape de ora 10. Mai multe ambulanţe au fost trimise în ajutor. Profesorul a fost găsit inconştient, în apartamentul său, de către un apropiat, care a sunat la 112. Echipajul ambulanţei care a intervenit l-a găsit inconştient şi l-a dus de urgenţă la spital în stare critică.
Sorin Spineanu Dobrotă, profesor de economie la Sfântul Sava, colegiu aflat pe locul doi în topul liceelor de elită din Bucureşti, este anchetat pentru că doi foşti elevi l-au reclamat pentru viol, abuz care ar fi avut loc în 2021, acasă la el. Băieţii aveau atunci 16, respectiv 17 ani. La audieri, profesorul a negat totul. La fel, şi în faţa echipei Observator.
"Nu-mi explic. Nu-mi explic. Eu sunt sub control judiciar, nu aş vrea să încalc niciun fel de... Sunt convins de faptul că pentru binele meu este ok să vorbesc în faţa instanţei", a declarat Sorin Spineanu Dobrotă pentru Observator.
Acum, profesorul este internat la Terapie Intensivă la cel mai mare spital de urgenţă din Bucureşti. "Din punct de vedere medical, are şanse bune să rămână fără sechele, din punct de vedere legal, continuăm să fim într-o zonă gri în care va trebui să fie pus sub o formă sub supraveghere. Procurorii pot invoca un articol din Codul de Procedură Penală, să interneze din motive medicale persoana pe perioada audierilor sau în perioada în care se află sub urmărire penală", explică Gabriel Diaconu, psihiatru.
- Starea profesorului de la Sf. Sava care a încercat să se sinucidă, acuzat că a violat doi elevi minori. A fost...
- Profesorul de la liceul Sf. Sava, care a încercat să se sinucidă după acuzaţiile de viol, e în comă. Ar fi...
- Profesorul de la Colegiul "Sfântul Sava", acuzat că a abuzat doi elevi minori, a încercat să se sinucidă. Ar fi...
Profesorul medita elevi pentru Drept şi ASE
Cazul a stârnit multă emoţie în societate. Profesorul are o carieră prestigioasă. A făcut parte din comisia care stabilişte subiectele pentru bacalaureat. A avut şi apariţii televizate, în care rezolva subiecte de economie. Vecinii spun că la el în apartament veneau tot timpul elevi. "Foarte mulţi copii, să ştiţi. Da, foarte mulţi copii şi mi-a spus că medita pentru Drept şi pentru ASE", mărturiseşte o vecină.
"Aş vrea să fie foarte clar. Oamenii care fac tentative de suicid în astfel de situaţii nu o fac în contextul remuşcărilor. Mai degrabă vorbim de o situaţie în care o persoană obişnuită să aibă control, autoritate, ascendenţă, să controleze toate piesele de pe tablă, s-a trezit că nu mai are control", adaugă Gabriel Diaconu, psihiatru.
Investigaţia este dificilă şi delicată
Investigaţia este dificilă şi delicată. Pentru că abuzurile reclamate ar fi avut loc acum trei ani, anchetatorii se pot baza doar pe probe indirecte. "Dacă victimele descriu, eu ştiu, aceste semne particulare, pot fi cicatrici sau tatuaje sau cine ştie ce alte elemente care nu puteau fi observate decât în anume situaţii, adică în caz de nuditate", spune Dan Antonescu, specialist criminolog.
Procurorii aşteaptă să îşi revină din comă pentru a putea continua ancheta. Cred că există şi alte victime şi vor să îl audieze din nou pe profesorul care între timp nu mai are voie să predea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰