Video Rapsodia Română, de George Enescu, a răsunat aseară în întregul Paris sub bagheta lui Cristian Măcelaru
Rapsodia Română, de George Enescu, a răsunat aseară în întregul Paris sub bagheta unui alt român, Cristian Măcelaru. El a dirijat aseară Marele Concert de Ziua Bastiliei, în faţa Turnului Eiffel şi a milioane de francezi, spectatori sau telespectatori.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Sunt acordurile pe care fiecare dintre noi le ştie atât de bine şi care aseară au umplut celebrul Champ de Mars din Paris, la concertul de Ziua Franţei. În public, mii de francezi, pe scenă, un român dirijorul Cristian Măcelaru, care conduce Orchestra Naţioanlă a Franţei.
Concertul, devenit deja o tradiţie pentru Oraşul Luminilor de Ziua Bastilei, se vrea an de an o celebrare a culturii universale. Pe lângă Rapsodia Română, în faţa Turnului Eiffel s-au mai auzit acorduri din opere celebre precum, LA TRAVIATA, sau Amazing Grace.
Concertul dirijat de Cristian Măcelaru, dar şi celebrările organizate de Ziua Bastilei s-au încheiat cu tradiţionalul foc de artificii pe acordurile Marseillezei, imnul Franţei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰