Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Raul Ciobanu a murit strivit de un container cu marfă, în supermarket. Abia se recăsătorise şi trăia o poveste de dragoste extraordinară

Anchetă la Craiova în cazul bărbatului care a murit dupa ce a fost strivit de un container plin cu marfa,  într-un supermarket.

de Redactia Observator

la 28.12.2017 , 18:46

Anchetă la Craiova în cazul bărbatului de 52 de ani care a murit dupa ce a fost strivit de un container plin cu marfa,  într-un supermarket.

Raul Ciobanu a fost dus la spital, insa a murit câteva ore mai târziu. Tragedia a fost provocată de un angajat care lucra pe un motostivuitor și care nu a manevrat corect utilajul.

Raul și Corina, soţia sa, trăiau o poveste de dragoste ca în filme.  S-au cunoscut în tinerețe, însă după 4 ani s-au despărțit. După 32 de ani s-au reintalnit si au hotarat sa-si reuneasca din nou destinele, iar în urmă cu un an s-au căsătorit pentru a doua oară.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Bărbatul de 52 de ani din Gorj lucra în Germania, iar pe data de 21 decembrie a venit în țară să petreacă sărbătorile împreună cu familia. El si soția au petrecut Craciunul la niste prieteni, in Caracal. În drum spre casa, cei doi au oprit la un supermarket, să mai facă niște cumpărături. Pasionat de electronice, bărbatul a ramas in zona unde erau televizoare, iar sotia s-a îndreptat spre alte raioane. Atunci s-a întâmplat totul.

Sotia bărbatului mort la cumpărături spune că zona unde trebuia adusă marfa nu era securizată absolut deloc. 

Erorile pot fi numeroase în acest caz, însă majoritatea sunt cauzate de o intervenţie umană. 

Poate fi vorba despre un palet depozitat incorect sau deteriorat, marfă aranjată greşit pe palet, marfă depozitată în exces pe paletul respectiv. Este, de asemenea posibil ca angajatul care a manevrat motostivuitorul să fi destabilizat încărcătura printr-o manevră greşită. Oricum, momentan nu se ştie dacă este vorba despre o eroare colectivă sau a cuiva anume.

Politistii și inspectorii ITM au demarat o anchetă și încearcă acum să stabilească cum s-a produs tragedia.

"Inainte de orice, Selgros Cash & Carry își exprimă regretul profund pentru pierderea unei vieți omenești. Este și va fi alături de familia victimei, care a fost contactată. Compania face tot ce îi stă în putere pentru a o ajuta. De asemenea, reprezentanții Selgros Cash & Carry colaborează deplin cu organele de anchetă abilitate pentru elucidarea condițiilor în care s-a produs tragedia. Tot autoritățile se vor pronunța cu privire la evoluția și concluziile anchetelor în derulare", se arată într-un comunicat al companiei.

Dupa inmormantare, familia victimei va depune plangere la poliție. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Raul Ciobanu a murit strivit de un container cu marfă, în supermarket. Abia se recăsătorise şi trăia o poveste de dragoste extraordinară