Reacţia IPJ Galaţi, după ce sute de persoane au participat la o acţiune de protest
Sute de persoane au participat, duminică, la o acţiune de protest organizată în municipiul Galaţi, acţiune îndreptată împotriva restricţiilor impuse pentru combaterea coronavirusului.
- Sute de persoane au protestat în Galaţi împotriva restricţiilor impuse pentru combaterea coronavirusului.
Participanţii la protest au scandat împotriva autorităţilor locale şi centrale şi au solicitat readaptarea restricţiilor astfel încât să fie afectate cât mai puţine persoane. Protestatarii erau nemulţumiţi, în mod special, de închiderea restaurantelor la interior, dar şi a sălilor de sport, de obligativitatea purtării măştii de protecţie în aer liber şi de ora de la care circulaţia este restricţionată.
La câteva ore de la protestul organizat la Galaţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au oferit o primă reacţie. Cei de la IPJ Galaţi au precizat, printre altele, că protestul s-a desfăşurat fără respectarea prevederilor legale şi că vor aplica sancţiuni contravenţionale.
"În legătură cu manifestația publică de protest ce a avut loc ieri, 29 martie a.c., în municipiul Galați vă precizăm că până la acest moment nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Protestul s-a desfășurat fără respectarea prevederilor legale, iar până la finalul acestuia nu s-au înregistrat incidente. În consecință, în perioada imediat următoare vor fi aplicate sancțiuni contravenționale atât inițiatorilor cât și participanților, în conformitate cu legislația în vigoare. În continuare, se fac verificări pentru identificarea persoanelor care au încălcat prevederile legale, în vederea luării măsurilor ce se impun", a fost mesajul transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
Material realizat cu ajutorul informaţiilor obţinute de Adrian Obreja, corespondent Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰