Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sat tradiţional românesc în inima unei comune din Suceava: "Comuna Cornu Luncii are al 10-lea astfel de sat"

Din dorinţa de a păstra tradiţiile şi de a susţine producătorii locali a luat fiinţă în comuna Cornu Luncii, din judeţul Suceava, un sat tradiţional românesc. Iniţiativa aparţine unui tânăr producător local, care şi-a dorit ca localnicii, dar şi turiştii să aibă un loc deosebit în care să guste din bucatele tradiţionale şi să se bucure de viaţa la ţară într-un mod autentic. 

de Angela Bertea

la 03.07.2022 , 08:53

La 10 kilometri de municipiul Fălticeni, o comună s-a ales cu un nou sat. Unul tradiţional, care arată ca pe vremea străbunicilor. 

Sat tradiţional românesc în inima unei comune

Gheorghe Fron - primar comuna Cornu Luncii: Comuna Cornu Luncii, astăzi, are al 10-lea sat, satul românesc de altădată. Este o mare bucurie pentru noi. Este o iniţiativă deosebit de frumoasă.  

Vezi și

Marius Ion - inițiator proiect: Pot merge la stâna turistică să servească o mâncare tradițională, pot merge mai departe la o plimbare cu poneii, şi se pot întoarce cu sacoşele pline de produse tradiționale şi ceea ce e mai bun de la producătorii noştri.  

Pe acelaşi subiect

Pentru copii a fost amenjat un spaţiu de joacă, dar şi un ţarc cu animăluţe pe care le pot admira sau cu care se pot juca. 

Reporter-Copil: Cum sunt aceste animăluţe? 

Uneori sunt şi bânde şi nărăvaşe.  

Turist: Să vedem covățica în care ne legăna mama când eram mici şi toate cele vechi care, din păcate le-am cam îndepărtat de astea și acum le cautăm din nou. 

Weekendul acesta, alături de meșteri populari, acolo sunt prezenți și producători locali care vin cu produse speciale.

Producator miere: Am venit aici la piaţa satului, am adus produsele de la noi de aici de la Brădăţel. Miere de tei amestecată cu mană, miere de salcâm tot cu mană.  

Bucătar: La vatra satului astăzi am făcut un purceluş la proţap. Am făcut muşchiuleţ, am făcut cotlet. 

Turist: Am gustat nişte gem şi este foarte bun. Se vede că e făcut de casă şi e diferit de ceea ce poţi cumpăra în alte părţi.  

Cei care ajung în zonă pot vizita şi băcănia, de unde pot cumpăra produse tradiţionale, făcute din ingrediente naturale.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Sat tradiţional românesc în inima unei comune din Suceava: "Comuna Cornu Luncii are al 10-lea astfel de sat"