Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicul Octavian Mazilu, chirurg la Oncologie și fost manager la Spitalul Municipal Timișoara, prins în timp ce lua mită

Medicul Octavian Mazilu, fostul manager al Spitalului Municipal din Timișoara și, în prezent, șef al Secției de Chirurgie Generală Oncologică, a fost reținut pentru 24 de ore de Direcția Generală Anticorupție în cursul zilei de marți după ce a fost prins în flagrant că primea mită de la pacienți, notează News.

de Redactia Observator

la 31.05.2022 , 22:57

Octavian Mazilu, fostul manager al Spitalului Municipal din Timișoara Medicul Octavian Mazilu este acuzat de oamenii legii că a luat mită de la pacienții săi. - Facebook

Pe numele medicului au fost depuse mai multe plângeri legate de acte de corupție și, din această cauză, procurorii au decis punerea acestuia sub supraveghere timp de două luni. În acest interval, Octavian Mazilu a primit mită de 25 de ori de la pacienți chiar în cabinetul său.

"În data de 31.05.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.O. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale)”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Câţi bani primea medicul de la pacienţi

Articolul continuă după reclamă

Sumele pe care îi erau oferite variau între 100 și 2.000 de lei. Fostul manager al Spitalului Municipal din Timișoara a fost reținut după ce au fost organizate mai multe percheziții. El urmează să fie interogat de procurori și prezentat în fața Tribunalului Timiș, completul pentru drepturi și libertăți.

"În perioada 18.03.2022 - 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul M.O. ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale", se arată în comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Medicul Octavian Mazilu, chirurg la Oncologie și fost manager la Spitalul Municipal Timișoara, prins în timp ce lua mită