Antena Meniu Search
x

Un şef din Poliţia Iaşi şi iubita lui au fost arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc

Un şef din Poliţia Iaşi şi iubita lui au fost arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Cei doi au fost prinşi la Vaslui, în flagrant, cu o cantitate uriaşă de droguri asupra lor.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 03.02.2019, 10:37

Cristian Danu are 37 de ani
Un şef din Poliţia Iaşi şi iubita lui au fost arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc - Facebook

Un şef din Poliţia Iaşi şi iubita lui au fost arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc. Cei doi au fost prinşi la Vaslui, în flagrant, cu o cantitate uriaşă de droguri asupra lor.

Un şef din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi a fost arestat vineri seara pentru trafic de droguri de mare risc. Este vorba despre şeful de post de la Răducăneni, agentul principal Cristian Danu, în vârstă de 37 de ani. Din informaţiile obţinute aseară de către jurnaliştii Ziarului de Iaşi, poliţistul ar fi fost prins în flagrant de către procurorii DIICOT în timp ce ridica un colet primit din străinătate, în care s-ar fi aflat droguri de mare risc, fiind vorba despre pastile Extasy și MDM.

Acesta a fost dus la cercetări joi seara, iar pe tot parcursul zilei de ieri a fost audiat de către poliţiştii de la antidrog şi de procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Poliţistul introducea droguri de mare risc în ţară împreună cu prietena lui, Diana Muntean.

Cei doi sunt cercetaţi pentru infracţiunile de trafic de droguri de mare risc şi droguri de risc. Aseară târziu, procurorii DIICOT încă făceau percheziţii. Politistii de la Crimă Organizată suspectează că cei doi intermediau droguri din afara de mai mult timp. 

Pe acelaşi subiect

Agentul arestat pentru trafic de droguri a fost radiat imediat din Poliţie

Într-o singură zi, numele lui Danu a fost scos din evidenţele Poliţiei Iaşi, de parcă nici nu ar fi fost vreodată angajat al acestei instituţii. Şeful direct al acestuia, comisarul şef Adrian Stoian, ne-a precizat aseară că poliţistul reţinut fusese promovat recent în funcţia de şef al Postului de Poliţie Răducăneni. "Era tânăr. Fusese promovat pe funcţie temporar, în cursul anului trecut. Acum, funcţia lui este liberă, încă nu am numit pe cineva. Probabil, în curând. Nu am am amănunte din anchetă.", a precizat comisarul Adrian Stoian, şeful Poliţiei Municipiului Iaşi. 

De asemenea, şeful IPJ Iaşi a precizat aseară că poliţistul fusese promovat temporar pe postul de şef de post. "Avea cam doi ani de când a intrat în rândul poliţiştilor. A fost recrutat din sursă externă. Nu îl ştiu personal. Noi ne gânditm că în felul acesta se curăţă sistemul, însă face foarte mult rău imaginii poliţiei ieşene. Suntem mâhniţi de un aşa comportament.", a spus aseară comisarul şef Costel Gâtlan, şeful IPJ Iaşi.

În anul 2017, Cristian Danu era ajutor de şef de post la Răducăneni şi, conform declaraţiei acestuia de avere, pe numele său nu avea decât un cont bancar curent, în care avea suma de 56.500 de lei, un autoturism Renault din anul 2001 şi un credit la BRD de 57.500 de lei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Un şef din Poliţia Iaşi şi iubita lui au fost arestaţi pentru trafic de droguri de mare risc