Şofer beat din Craiova, împuşcat de poliţişti după o urmărire ca în filme
Un şofer beat a fost împuşcat de poliţişti, după ce a provocat un scandal pe străzile din Craiova şi apoi a fugit de agenţi, într-o cursă nebună.
Un şofer beat a fost împuşcat de poliţişti, după ce a provocat un scandal pe străzile din Craiova şi apoi a fugit de agenţi, într-o cursă nebună.
Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, pe bulevardul Dacia din Craiova.
Poliţiştii Secţiei 5 Craiova au observat doi şoferi care erau opriţi cu maşinile pe mijlocul bulevardului şi se certau.
"Echipajul de poliţie a oprit autospeciala pentru a interveni, fiind informaţi de către unul dintre conducători cu privire la faptul că celălalt i-a adresat injurii şi s-ar afla sub influenţa alcoolului. Având în vedere că respectivul bărbat a demarat în viteză, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune", se arată într-o informare a Poliţiei.
Urmărirea a durat câteva minute, iar la final şoferul beat a tras pe dreapta şi apoi a încercat să fugă.
Şofer beat, împuşcat de poliţişti la Craiova
"Unul dintre poliţişti a efectuat somaţiile legale şi a tras 4 focuri de armă în plan vertical, în încercarea de a-l determina pe acesta să se oprească. Întrucât bărbatul nu s-a supus somaţiilor legale, asupra membrelor inferioare ale acestuia a fost executat un foc de armă, care l-a rănit în piciorul stâng", au explicat poliţiştii.
Şoferul fugar, în vârstă de 48 de ani, din Craiova, a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Poliţiştii au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰