Observator » Evenimente » Un polițist din Mureș, erou pentru o femeie aflată pe calea ferată: "Bravo ție, omule!"

Un polițist din Mureș, erou pentru o femeie aflată pe calea ferată: "Bravo ție, omule!"

Monica Palade | Timp citire: 1 minut
Publicat la 25.11.2021, 16:50 | Modificat la 25.11.2021, 17:01

Un polițist din Mureș a devenit peste noapte eroul unei femei aflată pe șina de cale ferată. Deși era în timpul liber, Vasile, luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, nu e ezitat să dea o mână de ajutor, atunci când i-a fost solicitat.

În timp ce se plimba cu bicicleta, polițistul a auzit un strigăt de ajutor: „Vă rog să mă ajutați! Este o femeie pe șina de tren!”. Nu a stat mult pe gânduri și a sărit în ajutorul femeii. Cazul a fost relatat pe pagina de Facebook a Poliției Române.

Erou pentru o femeie necunoscută

"Zi liberă, plimbare cu bicicleta. Cât se poate de normal pentru orice om, așa-i? La fel și pentru Vasile, al nostru luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, care avea să audă strigătul de ajutor de mai sus.

Articolul continuă după reclamă

Și cum ar putea să degenereze la maxim o asemenea situație? Să apară și trenul, nu? Exact asta urma să se întâmple!

Pe scurt, un om „potrivit”, la un moment de cumpănă în viața altui om, poate face diferența! Vasile a reușit să o salveze pe femeie. Primejdia a trecut, la fel și trenul. O zi liberă „atipică”! Bravo ție, omule!".