Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un primar din Botoşani e în comă, i-a explodat cazanul de ţuică în faţă (video)

Un primar din Botoşani e în comă, după ce i-a explodat cazanul de ţuică în faţă în propria curte. Dorel Dorneanu are arsuri grave pe jumătate din corp şi medicii nu au găsit pentru el un loc în clinicile pentru marii arşi.

de Cosmin Stăniloiu

la 15.06.2019 , 07:45

Primarul din Corni ars după explozie Un primar din Botoşani e în comă, i-a explodat cazanul de ţuică în faţă - Monitorul de Botoşani

Un primar din Botoşani e în comă, după ce i-a explodat cazanul de ţuică în faţă în propria curte. Dorel Dorneanu are arsuri grave pe jumătate din corp şi medicii nu au găsit pentru el un loc în clinicile pentru marii arşi.

Dorel Dorneanu, primarul comunei Corni, a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost victima unui accident cumplit în propria gospodărie. Totul s-a întâmplat vineri seara, când bărbatul, în vârstă de 65 de ani, se afla în curtea propriei case, din comuna Corni, scrie Monitorul de Botoşani.

Potrivit vecinilor, acesta se afla lângă un cazan pentru prepararea țuicii, însă la un moment dat, conținutul care rezulta din cazanul de mari dimensiuni s-a autoaprins, iar în momentul în care flacăra a ajuns la cazan, acesta a explodat cu o flacără puternică.

Articolul continuă după reclamă

Recipientul greu a fost proiectat de suflul exploziei și l-a lovit pe primar în umăr, după care conținutul cazanului s-a aprins, cuprinzându-i membrele și pieptul acestuia. Flacăra a fost stinsă repede, însă l-a afectat grav pe acesta, iar familia primarului a sunat imediat la 112, pentru a cere ajutorul cadrelor medicale. La fața locului a fost trimis echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD, cadrele medicale ajungând la locuința acestuia pentru a-i acorda primul ajutor.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După ce a fost stabilizat de către medicul SMURD, primarul comunei Corni a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), starea acestuia fiind tot mai gravă, din cauza arsurilor suferite.

Flacăra i-a cuprins toracele, abdomenul, mâinile, picioarele și chiar tălpile, din fericire, căile aeriene nefiind afectate. ”Pacientul a ajuns în serviciul UPU cu arsuri de gradele III și IV pe aproximativ 50% din corp, precum și un traumatism la nivelul umărului drept, în urma suflului exploziei. A ajuns conștient, însă cel mai probabil va trebui intubat și sedat, din cauza durerilor mari”, a precizat un cadru medical din cadrul UPU-SMURD.

Din cauza arsurilor severe suferite de acesta, cadrele medicale au încercat imediat să obțină transferul într-un spital cu secție destinată marilor arși, însă pe parcursul nopții nu s-a reușit transferul primarului în nicio unitate specializată, București, Iași, Timișoara și Brașov fiind ocupate.

Acesta a fost internat pe secția de reanimare a Spitalului Județean de Urgență Botoșani, starea lui fiind una foarte gravă.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Un primar din Botoşani e în comă, i-a explodat cazanul de ţuică în faţă (video)