Antena Meniu Search
x

Video Vaccinul bagă ispita în Biserică. Imunizarea, predicată de tot mai mulți preoţi

Dacă unii prelaţi au mesaje reţinute faţă de campania de vaccinare, alţii sunt fără echivoc pentru imunizare. Arhiepiscopul Dunării de Jos le cere credincioşilor să asculte de medici: nu a auzit în viaţa lui de vreun doctor care să se vaccineze cu moarte.

Vezi și
  • Biserica Ortodoxă Română joacă un rol important în campania de vaccinare
  • Nu toţi preoţii sunt de acord să le predice enoriaşilor despre vaccinare

IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos: Lăsaţi medicii să ne spună! Ei au studiat 6, 10, 20, 50 de ani trupul omenesc. Ei ştiu mai bine ce este vaccinul şi de vreme ce ei se vaccinează, nu am auzit medic să se vaccineze cu moarte. 

Sunt vorbele pline de tâlc ale Înalt Prea Sfinţitului Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos. În prag de vaccinare, părintele îi îndeamnă pe credincioşi să dea ascultare medicilor. 

IPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos: Chiar credeţi că Dumnezeu lasă pe cineva să moară din cauza vaccinului? Ne înşelăm amarnic! Lăsaţi, fraţilor, interpretările compoziţiei chimice a vaccinului, că tot e la modă, văd, şi ocupaţi-vă de compoziţia duhovnicească a omului. 

Rolul Bisericii în campania de vaccinare

Biserica Ortodoxă Română joacă un rol important în campania de vaccinare. În timpul predicilor, preoţii pot vorbi credincioşilor despre beneficiile serului şi oferi broşuri cu informaţii despre vaccinare.

Magda Bumbar: Sunt sigură că foarte mulţi vor ţine cont de părerea lor şi cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom putea să ne reîntoarcem la o viaţă cât mai aproape de normalitate.

Nu toţi preoţii sunt de acord să le predice enoriaşilor despre vaccinare. Înalt Prea Sfinţitul Teodosie spune că nu e treaba feţelor bisericeşti să dea sfaturi medicale. Arhiepiscopul Tomisului nu se va vaccina pentru că are alergii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Vaccinul bagă ispita în Biserică. Imunizarea, predicată de tot mai mulți preoţi