Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zborul WizzAir Lisabona - Bucureşti, anulat: 200 de români sunt blocaţi în Portugalia. Soluţia oferită de compania aeriană după 20 de ore

Concediu cu emoţii pentru români. 200 de persoane sunt blocate de ieri seară pe aeroportul din Lisabona. Zborul spre Bucureşti a fost anulat, iar pasagerilor nu li s-au dat explicaţii sau soluţii. După mai bine de 20 de ore, ar putea ajunge în ţară... cu escală prin Roma. Obosiţi, oamenii şi-au pierdut în cele din urmă răbdarea.

de Redactia Observator

la 06.07.2023 , 20:05

După o noapte şi o zi petrecute în aeroportul din Lisabona, nervii pasagerilor au cedat. Disperaţi, tot ce vor e să ajungă mai repede acasă, la Bucureşti. "Suntem în aeroportul din Lisabona. După cum vedeţi, aceasta este coada la îmbarcare, cea de-a 4-a îmbarcare pe care o avem către Bucureşti. Aseară foarte mulţi români au dormit în aeroport pentru că nu au avut locuri de cazare", spune Oana Ioniţă, pasager.

Zborul de la Lisabona la Bucureşti s-a transformat, în cele din urmă, într-unul cu escală la Roma

Avionul era programat să decoleze aseară la 20:40, ora locală. Reprezentanţii companiei aeriene i-au anunţat însă pe pasageri că zborul a fost amânat pentru a doua zi la ora 11:00. Fără nicio explicaţie sau o soluţie. După o noapte de coşmar pentru mulţi dintre ei, părea că lucrurile se vor rezolva. Doar că şi la ora 11, avionul a rămas pe pistă. După alte 2 ore, oamenii primesc un nou mesaj. "Am intrat la poartă, ne-au ţinut ca pe nişte refugiaţi în picioare 2 ore şi jumătate. Cu femei bătrâne, cu copii mici. Pe la 11, ne-au spus că zborul a fost anulat. Am fost să ne luăm bagajele de cală. Eu am plecat într-un final. Mi-am făcut rezervare pe Booking la un hotel din apropiere pe care l-am găsit destul de greu", spune Oana Ioniţă, pasager.

Vezi și

Zborul de la Lisabona la Bucureşti s-a transformat, în cele din urmă, într-unul cu escală la Roma.

Pe acelaşi subiect

Conversaţie pasager-call center WizzAir:

  • Call Center WizzAir: Merg la Roma şi de la Roma către Henri Coandă, din câte văd eu.
  • Pasager: Acesta este planul WizzAir, să înteleg. La ora 15:00, zborul se va duce la Roma şi de la Roma la Otopeni.
  • Call Center WizzAir: Ar trebui să ajungă la 23:30, din câte vad!  

Ultimele informaţii, spun pasagerii, este că aeronava ar fi avut radarul de vreme stricat. În cazul unor amânări, pasagerii îşi pot cere drepturile şi pot primi despăgubiri de până la 600 de euro. "Dacă zborul întârzie şi decolează următoarea zi, pasagerul trebuie să primească din partea companiei cazare la hotel, inclusiv transport de la hotel către aeroport, precum şi un voucher pentru masă şi băuturi răcoritoare", a declarat Traian Bădulescu, consultant turism. Specialiştii recomandă ca, pentru a nu avea suprize neplăcute în vacanţă, să fim pregătiţi cu sume de bani pentru a putea cumpăra, în caz de urgenţă, un alt bilet de avion. Momentan, compania aeriană nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la această situaţie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Zborul WizzAir Lisabona - Bucureşti, anulat: 200 de români sunt blocaţi în Portugalia. Soluţia oferită de compania aeriană după 20 de ore