Antena Meniu Search
x

Video Ziua în care 200 de metri au devenit aproape imposibil de parcurs cu maşina. Zăpada a paralizat DN1: "Erai în Dubai în opt ore şi nu era nici frig"

În primul weekend cu zăpadă, Valea Prahovei s-a blocat complet. Turiştii au stat noaptea trecută cu orele în trafic. Pe lângă viscol şi zăpadă, situaţia a fost agravată de camioanele care au derapat. Până şi utilajele de despăzeire au trebuit să aştepte în coloană. 

Claudiu Loghin
de Claudiu Loghin

la 28.01.2023, 19:25

Vezi și

Zăpada şi viscolul au blocat complet unul din cele mai circulate drumuri ale ţării, DN1. Culmea, în ambuteiaj au fost prinse şi trei utilaje de deszăpezire. "Drumul Naţional 1 este complet blocat în acest moment de la Timişul de Sus până dincolo de Buşteni. Ninge abundent, iar utilajele de deszăpezire pur şi simplu nu au pe unde să circule", arată Claudiu Loghin, reporter Observator. 

DN1, blocat de zăpadă. Cozi de maşini pe 20 km

Cozile de maşini s-au întins pe 20 de kilometri. Astfel, pentru turişti, chiar şi un drum scurt între staţiuni s-a transformat într-unul de peste o oră şi jumătate. Mulţi au înfruntat frigul şi au ieşit din maşini să se dezmorţească sau să admire peisajul.

"Nimeni n-a venit să dirijeze traficul şi nu mi se pare corect. Eu să stau două ore la intrare în Predeal?", se plânge o şoferiţă unui poliţist. "De la Azuga până aici, calculaţi undeva la cinci ore", spune un şofer. "Am venit de la Predeal, de la gară. Până aici, două ore şi un sfert", mărturiseşte o femeie despre un drum parcurs, în mod normal, "în 10 minute". "Mai avem 200 de metri până la cazare, dar îi facem în 40 de minute", spune un bărbat.

Pe acelaşi subiect

Utilaje de deszăpezire, paralizate în trafic

Pe lângă viscol, marea problemă au fost cele 70 de camioane care au rămas înzăpezite în coloană. Ca să fluidizeze traficul, poliţiştii au redirecţionat toate tirurile pe DNA1A. "Am curăţat foarte bine DN1A. Am pregătit o baterie formată din două autospeciale de deszăpezire care vor escorta coloane de camioane până la limita de judeţ, iar de acolo vor fi preluate de alte două autospeciale care le vor duce pa raza judeţului Prahova", a declarat Tudor Duțu, director DRDP Brașov. Autorităţile au oprit complet traficul în Sinaia pentru a putea deszăpezi staţiunea. 

Şi mersul trenurilor a fost afectat

Nici turiştii care au plecat cu trenul la munte nu au avut o călătorie liniştită. "Magistrala feroviară 300 a fost complet blocată în această dimineaţă între staţiile Predeal şi Timişul de Sus, din cauza unui copac care a căzut pe liniile de contact. În plus, locomotiva unei garnituri de călători s-a defectat exact pe acest tronson", spune Claudiu Loghin, reporter Observator. "Nu ni s-a spus nimic. Cred că stăm aici de jumătate de oră, 40 de minute. Aştept, nu ştiu", mărturiseşte o pasageră blocată în tren.

Şoferii au făcut haz de necaz

Şoferii au făcut şi haz de necaz. Un internaut a postat pe facebook o fotografie în care aplicaţia GPS a maşinii sale îi arăta că drumul de la Sibiu la Ploieşti, puţin peste 300 de kilometri, poate fi parcurs în 10 ore. A urmat un val de glume: "Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: Wow ţara voastră e mai mare decât China!" sau "Erai în Dubai în opt ore şi nu era nici frig".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Declaraţii controversate de la BNR: "Nu vă mai așteptați să vă crească nivelul de trai". Credeţi că noi, statul sau împreună ar trebui să găsim soluţii pentru un trai mai bun?

Observator » Evenimente » Ziua în care 200 de metri au devenit aproape imposibil de parcurs cu maşina. Zăpada a paralizat DN1: "Erai în Dubai în opt ore şi nu era nici frig"