Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Actorul de comedie Barry Humphries, faimos pentru personajul Dame Edna Everage, a murit la 89 de ani

Actorul australian de comedie Barry Humphries a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat sâmbătă purtătorul de cuvânt al spitalului din Sydney în care artistul era internat de mai multe zile, informează DPA.

de Redactia Observator

la 22.04.2023 , 18:00

Într-o carieră de şapte decenii, Barry Humphries, un veteran al scenei şi al micilor ecrane, a amuzat mai multe generaţii de spectatori prin intermediul unor personaje satirice, precum Dame Edna Everage şi Sir Les Patterson, relatează Agerpres.

Barry Humphries a murit la 89 de ani

Barry Humphries a murit sâmbătă seară, a dezvăluit David Faktor, un purtător de cuvânt al Spitalului St. Vincent din Sydney. "Pot să confirm că Barry Humphries a murit în această seară în Sydney, în jurul orei locale 19:00 (11:00 GMT)", a declarat el.

Articolul continuă după reclamă

Actorul fusese internat din nou în acel spital din cauza unor complicaţii medicale apărute după o operaţie la şold pe care o suportase luna trecută. Un comunicat al familiei sale, publicat în cotidianul Sydney Morning Herald, le-a mulţumit fanilor şi corpului medical de la Spitalul St. Vincent pentru "sprijinul şi urările lor de bine".

Pe acelaşi subiect

Cine a fost actorul Barry Humphries

Barry Humphries a devenit un nume de referinţă în circuitul producţiilor de comedie din Marea Britanie după ce s-a mutat la Londra în 1959 şi a apărut în mai multe spectacole susţinute pe West End, precum "Maggie May" şi "Oliver!".

A fost unul dintre cei mai importanţi actori de comedie de pe scena britanică, alături de Dudley Moore, Alan Bennett şi Spike Milligan.

Dame Edna Everage, cel mai faimos personaj

Pe lângă celebra Dame Edna Everage - personaj folosit pentru a satiriza cultul celebrităţii, snobismul de clasă şi pudibonderia, precum şi pentru a ironiza politicieni şi vedete din industria modei -, Barry Humphries a creat şi alte personaje intrate în legenda industriei britanice de comedie, precum afemeiatul Sir Les Patterson şi Sandy Stone, un bărbat vârstnic şi fără copii care trăieşte într-o suburbie a oraşului Melbourne, considerat "cel mai plictisitor om din Australia".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Actorul de comedie Barry Humphries, faimos pentru personajul Dame Edna Everage, a murit la 89 de ani