Video "Am intrat în pivniță și copacul a căzut peste casă". Planeta împărțită în două. Europa arde, multe zone din SUA se confruntă cu furtuni dezastruoase
Sudul Europei se sufocă! 12 oraşe din Italia sunt sub cod roşu de caniculă. În Peninsula Balcanică, temperaturile au depăşit 40 de grade la umbră. Peste ocean, vremea a fost la două extreme. Într-un oraş din Canada a plouat în câteva ore cât pentru o lună iar în Chicago, nouă case au fost ditruse în urma unui incendiu de vegetaţie.
Valul de caniculă se resimte în aproape toată Europa. În Italia, 12 oraşe sunt sub cod roşu. Temperaturile sunt irespirabile, iar autorităţile i-au sfătuit pe localnici dar şi pe turişti să evite deplasările între orele 10:00 și 16:00.
"Tocmai am ajuns la Roma și chiar ne simțim de parcă am fi într-un cuptor, cu un uscător de păr îndreptat spre noi", spune un turist.
Şi în Turcia, la Istanbul, caldura a fost infernală. Temperaturile au devenit insuportabile.
"Este foarte cald, este sufocant. Dumnezeu să-i ajute pe cei care nu au aer condiționat", spune un localnic.
- Cod portocaliu de furtuni în 5 judeţe din sudul ţării. A fost emisă şi o avertizare RO-Alert
- Destinaţii preferate de români, distruse de incendiile de vegetaţie. Patru oameni au murit în Italia, iar alţi 3...
- "Mi-am pierdut casa. Mi-am pierdut vecinii. Totul este pierdut". Dezastru în Arizona din cauza incendiilor de...
Valul de caniculă se resimte în aproape toată Europa
În Grecia, mercurul din termometre a ajuns la 43 de grade. Autoritatile le-au recomandat cetatenilor sa evite locurile aglomerate şi exerciţiile fizice în aer liber. În Macedonia de Nord, pompierii cu greu au facut faţă incendiilor de vegetație scăpate de sub control. Peste ocean, cel puţin 10 tornade au fost raportate în statele Iowa, Illinois şi Indiana. Furtuna a provocat moartea unei persoane şi a lăsat fără curent electric o jumătate de milion de oameni. În Chicago, sirenele au alertat populaţia să rămână în case.
"Am auzit o rafală de vânt și am decis, unchiul meu a decis, să mergem cu toții la subsol. Și când am intrat în pivniță, am auzit un zgomot mare și copacul a căzut peste casă", spune un martor.
În Toronto, a fost rupere de nori. A plouat în trei ore cât pentru o lună. Străzile au devenit adevărate râuri. Între timp, în Arizona, un incendiu de vegetaţie a ars totul în cale. Cel puțin nouă case au fost înghiţite de flăcări.
"Mi-am pierdut casa. Mi-am pierdut mașinile. Nu știm ce să facem, unde o să mergem acum. Este atât de sfâșietor"
Deşi pagubele sunt enorme, din fericire nu au existat victime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰