Antony Blinken vine în România. Secretarul de stat al SUA va participa la ministeriala NATO de la Bucureşti
Secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken, va veni săptămâna viitoare la București, unde va participa la ministeriala NATO, alături de ceilalți miniștrii de Externe din Alianță, a transmis Departamentul de Stat al SUA.
Ministeriala de la București va avea loc în perioada 28-30 noiembrie. Miniștrii de Externe din statele membre NATO vor discuta despre războiul din Ucraina și despre implementarea noului concept strategic al NATO. Totodată, oficialii au în vedere și discuții legate de provocările din partea Republicii Populare Chineze, securitatea energetică, protecția infrastructurii critice și eforturile NATO de a construi capacitatea și de a consolida rezistența în Bosnia și Herțegovina, Georgia și Moldova.
În timp ce se află la București, secretarul Blinken și premierul Nicolae Ciucă vor vizita expoziția – "Noi, oamenii – 25 de ani de parteneriat strategic" – care celebrează momentele cheie ale parteneriatului dintre SUA și România.
Secretarul Blinken se va întâlni și cu președintele Klaus Iohannis, cu ministrul român de Externe Bogdan Aurescu și cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și va participa la un dineu cu ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.
România va găzdui, în premieră, Reuniunea miniștrilor de Externe din NATO
- Șeful NATO: Ceea ce se întâmplă la masa negocierilor depinde de ce se întâmplă pe front. Nu va exista pace...
- Klaus Iohannis: Deşi agresiunea Rusiei ne-a unit, aceasta riscă să polarizeze şi să fragmenteze scena...
- Herson, sub atacul ruşilor la două săptâmâni după eliberare: "Murim aici, dar niciodată nu i-l vom da"....
Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008.
De asemenea, este prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.
Totodată, este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei. Reuniunea va oferi oportunitatea primei discuţii aplicate pentru analizarea stadiului implementării deciziilor luate la Madrid şi pentru pregătirea viitorului Summit NATO de la Vilnius, din anul 2023, arată sursa citată.
Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.
La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniştrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰