Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Autorul ATENTATULUI de la Stockholm a încercat să se alăture jihadiştilor în Siria

Uzbecul suspectat de comiterea atacului terorist petrecut vineri la Stockholm a încercat în anul 2015 să ajungă în Siria pentru a se alătura grupării jihadiste Statul Islamic, a declarat miercuri o sursă de securitate din Uzbekistan, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

de Redactia Observator

la 12.04.2017 , 17:33

Uzbecul suspectat de comiterea atacului terorist petrecut vineri la Stockholm a încercat în anul 2015 să ajungă în Siria pentru a se alătura grupării jihadiste Statul Islamic, a declarat miercuri o sursă de securitate din Uzbekistan, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Conform sursei, care s-a exprimat sub protecția anonimatului, suspectul Rakhmat Akilov este un etnic tadjik, care în perioada șederii sale în Suedia a ajuns sub influența unei celule tadjice a grupării Statul Islamic.

Akilov a fost arestat în anul 2015 la frontiera turco-siriană și expulzat apoi în Suedia. Sursa mai notează că în luna februarie autoritățile din Uzbekistan l-au înscris pe Akilov pe lista cu persoanele date în urmărire pentru extremism religios.

Articolul continuă după reclamă

Autoritățile de la Stockholm au confirmat că Rakhmat Akilov, care vineri a ucis patru oameni și a rănit 15 după ce a pătruns voluntar cu un camion în mulțimea aflată pe o arteră comercială a capitalei suedeze, ceruse azil în Suedia, dar, cu toate că această cerere i-a fost respinsă, autoritățile nu au reușit să-l retrimită în țara sa.

Decizia privind respingerea cererii de azil în cazul său a fost luată în iunie 2016. În decembrie a fost înștiințat că are la dispoziție patru săptămâni să părăsească teritoriul Suediei, dar uzbecul nu s-a conformat. Poliția suedeză a început să-l caute în luna februarie, dar nu a mai reușit să-l găsească. Pe lângă faptul că a rămas ilegal în Suedia, poliția suedeză a mai confirmat după atacul de vineri că acest solicitant de azil uzbec era un simpatizat al grupării jihadiste Statul Islamic.

Guvernul suedez a dispus miercuri elaborarea urgentă a unor măsuri prin care să fie înăsprită legislația antiteroristă, inclusiv prin interzicerea prin lege a apartenenței la o organizație teroristă. Ministrul justiției, Morgan Johansson, a subliniat că este necesar să fie acoperite 'lacunele' existente în actuala legislație, care în forma actuală interzice finanțarea grupărilor considerate teroriste și participarea la acțiuni ale acestora.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Autorul ATENTATULUI de la Stockholm a încercat să se alăture jihadiştilor în Siria