Antena Meniu Search
x

AVERTISMENTUL înfricoşător al unui înalt oficial german: "Există pericolul să înceapă un nou RĂZBOI"

Ministrul de Externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, a avertizat sâmbătă că disputa diplomatică dintre ţările arabe şi regimul qatarez ar putea să ducă la izbucnirea unui război în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

Ministrul de Externe al Germaniei, Sigmar Gabriel, a avertizat sâmbătă că disputa diplomatică dintre ţările arabe şi regimul qatarez ar putea să ducă la izbucnirea unui război în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

”Există un pericol ca această dispută să ducă la război”, a declarat ministrul german într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

De asemenea, acesta a atras atenţia asupra înrăutăţirii ”dramatice” a relaţiilor dintre aliaţii şi vecinii din zona Golfului.

Şeful diplomaţiei germane a precizat că a vorbit în ultima săptămână cu omologii din Arabia Saudită, Qatar, Turcia, dar şi Kuwait şi Iran pentru a-şi exprima îngrijorările cu privire la situaţia complicată din Orientul Mijlociu.

Pe acelaşi subiect

”După discuţiile din această săptămână, ştiu cât de serioasă este situaţia, dar cred că există şanse bune pentru un progres”, a concluzionat Sigmar Gabriel.

Arabia Saudită, Bahrain, Emitatele Arabe Unite, Egipt şi Yemen  au decis la începutul acestei săptămâni să întrerupă relaţiile diplomatice cu regimul qatarez, acuzându-l de destabilizarea regiunii şi sponsorizarea mai multor grupări teroriste, de la jihadiştii Statului Islamic, la Al-Qaeda, Frăţia Musulmană şi Hamas.

Ulterior, decizia a fost susţinută de guvernul recunoscut al Libiei, precum şi de insulele Maldive.

Doha dezminte vehement că finanţează grupări teroriste şi a condamnat blocada impusă de vecinii arabi, susţinând că acuzaţiile aduse sunt lipsite de orice bază în realitate.

Sursă: news.ro

Citeşte şi: ATERIZARE DE URGENŢĂ în Germania! Un avion a fost adus la sol de teama unui ATENTAT TERORIST

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Stiri externe » AVERTISMENTUL înfricoşător al unui înalt oficial german: "Există pericolul să înceapă un nou RĂZBOI"