Video Bijuterie jefuită în mijlocul zilei, pe Champs-Elysees. Un individ elegant a luat prada, apoi a fugit cu trotineta
Un bărbat a jefuit o bijuterie de pe Champs-Elysees în mijlocul zilei, după care a dispărut pe trotinetă. Fără ca cineva să îl oprească. Paguba este 2,7 milioane de euro.
Elegant, în vârstă de de aproape 50 de ani, cu mască sanitară pe faţă. El este bărbatul căutat de poliţia din tot Hexagonul. Avea programare marţi la 17:00, ora locală, pentru a evalua bijuterii în vederea cumpărării. Când a ajuns în faţa vânzătoarei, a scos, în locul actelor, o armă. Câteva minute a durat până ce angajaţii i-au dat bijuteriile pe care le aveau în magazin.
"S-a închis împreună cu toată lumea în interior. Apoi a plecat pe trotinetă, aşa cum a şi venit. Trotineta a fost lăsată puţin mai departe şi a luat metroul", a declarat Yoann Maras, de la Sindicatul Poliţiei Naţionale.
Paguba se ridică la aproape 3 milioane de euro
Halucinant, inedit, curajos. Modul în care atacatorul a acţionat a surprins în egală măsură poliţia şi oamenii de rând.
"Proprietarii nu şi-au luat măsuri de securitate. Magazinul dă chiar în stradă, iar apropierea de staţia de metrou a facilitat într-o oarecare măsură acest jaf".
Doi suspecţi au fost reţinuţi ieri seară pe o autostradă din nord-vestul ţării, aproape de graniţa cu Germania. Aveau la ei o parte dintre bijuteriile furate.
Paguba se ridică la aproape 3 milioane de euro.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰