Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Carambol cu aproape 50 de mașini și camioane în SUA. Șase oameni au murit. ”Nu am văzut niciodată un asemenea accident”

Ceaţa densă a provocat un grav accident rutier, joi, pe Interstate 57, în sud-estul Missouri, Statele Unite, unde aproximativ 50 de mașini și camioane au fost implicate într-o ciocnire în lanț. Cel puțin șase persoane au murit și alte câteva zeci sunt rănite.

de Redactia Observator

la 01.05.2022 , 15:58

Imaginile de la fața locului arată mai multe camioane fumegând de-a lungul și de-a latul autostrăzii, în timp ce încărcăturile lor sunt împrăștiate pe șosea și pe câmpul din apropiere.

„Nu am văzut niciodată un accident ca acesta”, a spus un ofițer aflat la fața locului. 

Medicul legist din comitatul Mississippi, Terry Parker, a declarat pentru CNN că numele victimelor nu au fost făcute publice. „Parcurgem procesul de identificare și apoi notificarea familiilor”, a spus Parker.

Articolul continuă după reclamă

O morgă mobilă a fost înființată la o casă de pompe funebre din Charleston. 

Autoritățile au transmis că ancheta privind cauza accidentului este în curs, dar se crede că acesta s-ar fi produs din cauza condițiilor de ceață.

Carambolul a avut loc în apropierea orașului Charleston, lângă granița statului cu Missouri, de-a lungul râului Mississippi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Carambol cu aproape 50 de mașini și camioane în SUA. Șase oameni au murit. ”Nu am văzut niciodată un asemenea accident”