Antena Meniu Search
x

Video Ce au stabilit Joe Biden şi Xi Jinping la San Francisco: "El a propus, iar eu am fost de acord să ne sunăm unul pe altul"

Joe Biden şi Xi Jinping, liderii celor mai mari armate ale lumii au stat faţă în faţă, ieri, la San Francisco. A fost o întâlnire urmărită de întreaga lume, la finalul căreia cei doi preşedinţi au convenit să reia comunicarea militară dintre ţările lor. Armonia nu a durat prea mult. Imediat după finalul întâlnirii, Joe Biden a continuat să susţină că îl consideră pe Xi Jinping dictator

de Redactia Observator

la 16.11.2023, 22:22

Vezi și

La un domeniu de lux din San Francisco, Biden l-a aşteptat pe omologul chinez cu covorul roşu. A urmat o discuţie cu cărţile pe masă, care a dat roade. Washingtonul şi Beijingul vor colabora în domeniul tehnologiei şi pe combaterea drogurilor.

  • Xi Jinping, președintele Chinei: China se gândeşte la tinerii americani, care suferă de pe urma fentanilului. Președintele Biden și cu mine am convenit să înființăm un grup de lucru pentru controlul narcoticelor, intensificând cooperarea noastră pentru a ajuta SUA să lupte împotriva abuzului de droguri.

Şi China a obţinut ce şi-a dorit. Statele Unite rămân la politica "o singură Chină", deci nu vor susţine independenţa Taiwanului. Pentru Biden, altul este marele câştig al negocierilor. 

  • Joe Biden, preşedintele SUA: El a propus, iar eu am fost de acord cu următoarea situaţie: dacă oricare dintre noi are vreo îngrijorare ar trebui să punem mâna pe telefon şi să ne sunăm unul pe altul, iar celălalt va răspunde. 
Pe acelaşi subiect

Joe Biden și Xi Jinping nu se mai văzuseră faţă în faţă de un an

În această perioadă, relaţiile s-au răcit după ce Statele Unite au acuzat China de spionaj cu ajutorul unui balon meteorologic. Biden a strecurat şi un nou mesaj de avertizare. China să nu se amestece în alegerile prezidenţiale de la anul. 

  • Joe Biden, preşedintele SUA: Am avut discuţia asta cu el, i-am spus clar că nu mă aştept la interferenţe. Dacă am încredere în el? Am, dar verific ce se întâmplă, cum spune o vorbă veche. 

La final, Biden le-a spus reporterilor că îşi menţine părerea despre Xi. 

  • Joe Biden, preşedintele SUA: Este un dictator în sensul că iată un om care conduce o ţară, o ţară comunistă, care se bazează pe o formă de guvernare total diferită de a noastră. 

Afirmaţia lui Joe Biden privind "dictatorul Xi Jinping" a iritat Beijingul

  • Mao Ning, purtătoare de cuvânt MAE chinez: O astfel de remarcă este extrem de greșită și este o manipulare politică iresponsabilă. China se opune ferm acestei afirmaţii.

Preşedintele chinez a încheiat seara cu o întâlnire cu oamenii de afaceri şi guvernatorul Californiei. A primit cadou un tricou al echipei de baschet Golden State Warriors. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri externe » Ce au stabilit Joe Biden şi Xi Jinping la San Francisco: "El a propus, iar eu am fost de acord să ne sunăm unul pe altul"