Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Xi Jinping, faţă în faţă cu Joe Biden, în SUA. Limuzina cu care s-a plimbat liderul chinez, supranumită "Steagul Roșu", întâmpinată cu urale, dar şi proteste

Xi Jinping şi Joe Biden, faţă în faţă în Statele Unite. Preşedintele Chinei face prima vizită în America din ultimii şase ani. Locul de întâlnire este San Francisco, unde unu din patru locuitori este chinez. Steagurile roşii, dar şi protestele faţă de vizita lui Xi Jinping  au împânzit bulevardele metropolei.

de Redactia Observator

la 15.11.2023 , 21:17

Xi Jinping a mers cu o limuzină fabricată în China, supranumită "Steagul Roșu”. A fost întâmpinat şi cu fanfare, și cu proteste. Demonstranţii anticomuniști s-au îmbrâncit cu etnicii chinezi care ieşiseră pe marile bulevarde din San Francisco să îşi salute liderul.

Întâlnirea care ar putea schimba lumea: Xi Jinping în SUA, lângă Joe Biden

Considerată cea mai periculoasă rivalitate din istorie, cea dintre Joe Biden şi Xi Jinping se transformă într-o întâlnire de gradul zero la Forumul de cooperare economică Asia-Pacific. Cu alegerile prezidențiale care se apropie și împărţit între două războaie, din Ucraina şi Israel, Biden vrea să detensioneze relațiile cu Beijingul. 

Vezi și

"Vrem să reluăm comunicarea normală, să putem ridica telefonul și să vorbim în cazul unei crize, să ne asigurăm că militarii noștri încă mențin legătura", a declarat Joe Biden, preşedintele SUA.

Pe acelaşi subiect

Şi oamenii de rând din Statele Unite au aşteptări mari. Mii de americani şi etnici chinezi au ieșit pe străzi în speranța că viaţa lor se va schimba în bine odată cu îmblânzirea relațiilor dintre Washington şi Beijing: "Americanii iubesc Asia, Asia iubeşte americanii. Trebuie să fim mai conectați. Nu avem nevoie de Al Treilea Război Mondial, avem nevoie de pace mondială". 

Marile teme ale discuţiilor dintre Biden şi Xi Jinping sunt războaiele din Ucraina și Fâșia Gaza, schimbările climatice şi stupefiantele care fac ravagii în Statele Unite. Casa Albă speră să găsească împreună cu Beijingul o soluţie pentru flagelul fentanil - drog sintetic foarte periculos - importat în mare măsură din China. Cel mai sensibil subiect va fi, însă, Taiwan, asupra căruia comuniştii au pretenții teritoriale. Din fața unei hărți care prezintă insula anexată, oficialii chinezi transmit un mesaj ameninţător.

"Ne opunem ferm conexiunilor militare dintre Taiwan şi Statele Unite sau trimiterea de armament militar din Statele Unite către Taiwan. Independenţa Taiwanului înseamnă război. Cum putem avea încredere în remarcile făcute de susținătorii independenței Taiwanului?​", susţine Zhu Fenglian, reprezentant al biroului pentru afaceri cu Taiwan.

Vizita preşedintelui Chinei în San Francisco a făcut oraşul să vibreze. Cu o zi înainte de summit, gunoaiele au fost strânse de marile artere, iar oamenii străzii au dispărut, duşi de autorităţi în adăposturi speciale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Xi Jinping, faţă în faţă cu Joe Biden, în SUA. Limuzina cu care s-a plimbat liderul chinez, supranumită "Steagul Roșu", întâmpinată cu urale, dar şi proteste