Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cel mai sumbru scenariu luat în calcul de analiști, după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă. Ce e diferit față de primul mandat

Lumea se va schimba după ce Trump va ajunge iar la Casa Albă, cred analiştii. Pentru americani, 2025 va aduce politici anti-migraţie şi pentru creşterea economiei, susţin aceştia. Republicanul a făcut deja prima numire din administraţia sa. A pus-o şefă de cabinet pe cea care i-a condus campania electorală. În Europa, Trump poate forţa Ucraina să renunţe la teritorii ca să încheie pace cu Putin.

de Redactia Observator

la 09.11.2024 , 08:43

Lumea se va schimba încă din prima zi de mandat a lui Donald Trump la Casa Albă. Este predicţia unor analişti care iau în calcul, în cele mai negre scenarii, chiar întreruperea colaborării dintre Statele Unite şi aliaţii din Europa. Şi asta pentru că faţă de primul mandat, Trump simte că are mână liberă să facă ce vrea.

A câştigat atât votul popular, cât şi pe cel al Colegiului Electoral. În plus, sunt şanse mari ca partidul său să controleze ambele Camere ale Congresului, ceea ce îi va permite lui Trump să pună în aplicare fără prea mari bătăi de cap promisiunile sale electorale, fie că vorbim de deportarea imigranţilor sau de retragerea sprijinului pentru Ucraina.

Predicţia analiștilor, după victoria lui Donald Trump 

Vezi și

"Singura reţetă prin care Europa poate supravieţui este să fie mai unită şi să construiască o Europă mai puternică, o Europă suverană, capabilă să facă faţă provocărilor lumii fără să depindă de alţii pentru securitatea sa", Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene.

Pe acelaşi subiect

În campanie, Trump a promis că va încheia războiul din prima zi la Casa Albă. Toate informaţiile apărute în presă despre planul său de pace dau fiori Ucrainei şi aliaţilor europeni. Trump ar urma să pună capăt sprijinului financiar pentru Kiev, ceea ce ar atrage după sine o victorie sigură pentru armata lui Putin. Planul este confirmat de premierul ungar, Viktor Orban, aliat declarat al lui Trump.

"Cred că preşedintele Trump vrea într-adevăr o soluţie rapidă. Dar a dori nu înseamnă că se va întâmpla. Sunt sigur că încheierea rapidă a războiului înseamnă pierderi. Pierderi", spune Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Discuţia dintre preşedintele-ales şi liderul ucrainean după victoria lui Trump ar fi venit însă cu nişte surprize. Zelenski ar fi fost mulţumit de ce a auzit de la republican, iar pe fir s-ar fi aflat şi Elon Musk.

Informaţia vine în contextul în care şeful Tesla ar urma să facă parte din următoarea administraţie, mai exact dintr-o comisie de reducere a cheltuielilor guvernamentale. O funcţie ar putea primi şi Robert F. Kennedy Jr., care i-a fost adversar lui Trump, şi care neagă eficienţa vaccinurilor. În prima reacţie de după alegerile americane, Putin a lăudat curajul republicanului şi a spus că e gata să discute cu el subiectul Ucraina.

Șeful Tesla ar urma să facă parte din următoarea administraţie

"Profit de oportunitate să îl felicit pentru alegerea în funcţia de preşdinte al Statelor Unite ale Americii. Nu ar fi ruşinos să îl sun, dar nu o fac pentru că liderii ţărilor occidentale mă sunau în trecut aproape în fiecare săptămână, apoi nu au mai sunat brusc. Dacă cineva vrea să reia contactul, am spus-o mereu şi o mai zic o dată, nu am nimic împotrivă. Vom relua contactul şi vom discuta", Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.

Trump a început să-şi contureze deja echipa pe care o va duce la Casa Albă, iar prima sa alegere a fost cea care l-a readus în Biroul Oval. Susie Wiles i-a condus campania şi va fi şi şefa lui de cabinet. Apropiaţii o descriu drept dură, inteligentă şi inovatoare. Trump şi-a declarat admiraţia faţă de ea imediat după ce a câştigat alegerile.

Între timp, siguranţa lui Trump pare să fi fost pusă din nou în pericol. Statele Unite au acuzat un iranian în legătură cu un presupus complot ordonat de Corpul Gărzilor Revoluționare de elită din Iran pentru asasinarea președintelui ales. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, spune că ar fost însărcinat pe 7 octombrie 2024 să furnizeze un plan de ucidere a lui Trump.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cel mai sumbru scenariu luat în calcul de analiști, după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă. Ce e diferit față de primul mandat