Antena Meniu Search
x
LIVE

Cele mai așteptate filme din 2017: revine Mr.Grey, un nou Alien şi încă o peliculă din seria Mumia

Anul 2017 vine cu filme noi. Seria "50 de umbre ale lui Grey" continuă. Iubitorii de SF vor avea parte de un nou "c". Iar cei de maşini se bucură de "Fast and Furios 8". Şi "Mumia" îi va ţine pe cinefili cu ochii pe marile ecrane.

la 28.12.2016, 09:43
Vezi și

Anul 2017 vine cu filme noi. Seria "50 de umbre ale lui Grey" continuă. Iubitorii de SF vor avea parte de un nou "C". Iar cei de maşini se bucură de "Fast and Furios 8". Şi "Mumia" îi va ţine pe cinefili cu ochii pe marile ecrane.

În luna februarie în preajma zilei îndrăgostiţilor se lansează "Fifty Shades Darker", continuarea controversatei pelicule "Fifty Shades of Grey". Acum, după despărţirea de Christian, Anastasia se angajează la o firmă unde are probleme cu noul şef. Aşa că ajunge din nou în braţele fostului iubit, doar că personajul feminin, interpretat de Dakota Johnson trebuie să se confrunte cu furia și invidia femeilor care au fost înaintea ei și care încearcă să o înlăture pe Anastasia din peisaj.

Începutul lumii martie aduce pe marile ecran filmul Logan, a treia parte din seria "The Wolverine". Actiunea are loc la câţiva zeci de ani de la evenimentele din Days of Future Past, când se credea că mutanţii au dispărut.  În scenă apare însă micuţa Laura, o fetiţă care are puteri neobişnuite asemeni lui Wolverine.

Jumătatea lunii martie aduce pentru iubitorii de poveşti de dragoste desprinse din basme o nouă ecranizare a filmului The Beauty and the Beast. În rolul Bellei este Emma Watson, devenită cunoscută după rolul din seria Harry Potter.

Pe acelaşi subiect

Cel de-al optulea film din seria Fast and Furios o aduce în prim plan pe celebra Charlize Theron, care îl seduce pe Dom să intre în lumea interlopă şi îl face să îşi trădeze toţi apropiaţii. În scenă intră şi Helen Mirren, dar şi Scott Eastwood care completează distribuţia stelară acestui film alături de deja celebrul Vin Diesel.

Jumătatea anului aduce pentru iubitorii de filme de SF o nouă peliculă din seria Mumia, cu Tom Cruise şi Russell Crowe. Protagonistul este un membru al trupelor speciale ale Marinei Militare a SUA, Tyler Colt. Are misiunea de a elimina un grup terorist ascuns într-un buncăr, dar pentru că pătrunde tot mai adânc în străvechiul și misteriosul mormânt descoperă un sarcofag negru de fier, marcat cu simboluri egiptene precum Ankh și Ochiul lui Horus.

Un alt film foarte aşteptat în anul 2017 este lansarea unui nou film din seria Alien. Premiera va avea loc în luna august a anului viitor, iar firul epic îi duce pe cinefili într-un paradis neexplorat, care se dovedeşte a fi de fapt o lume întunecată a  sinteticul David, supraviețuitorul expediției eșuate a navetei Prometheus.

Finalul anului 2017 vine şi cu o peliculă cu super eroi din benzile desenate. Cei mai tari dintre ei se întâlnesc pe marele ecran pentru a salva omenirea de la catastrofe dezastruoase. Superman, Batman, Femeia Fantastică, Aquaman și alții trebuie să uite de orgolii și să colaboreze pentru că au de-a face cu unii dintre cei mai redutabili eroi negativi ieșiți vreodată din benzile desenate.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri externe » Cele mai așteptate filme din 2017: revine Mr.Grey, un nou Alien şi încă o peliculă din seria Mumia