Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciclistul Miguel Angel Lopez, jefuit şi sechestrat 3 ore în propria casă. Hoţii l-au lăsat fără telefon, maşină şi 190 de euro

Miguel Angel Lopez, fostul ciclist de la Movistar şi Astana, suspendat în prezent de Uniunea Internaţională de Ciclism (UCI), pentru o posibilă încălcare a regulilor antidoping, a fost sechestrat timp de trei ore şi jefuit joi în locuinţa sa din Pesca, Columbia, informează lequipe.fr.

de Redactia Observator

la 23.09.2023 , 15:58

Miguel Angel Lopez Miguel Angel Lopez - Profimedia

Potrivit informaţiilor dezvăluite de poliţia din regiunea Boyaca, bărbatul de 29 de ani a fost jefuit la ferma sa de trei persoane care i-au furat un vehicul, telefonul mobil şi 800.000 de pesos columbieni (aproximativ 190 de euro).

Ciclistul Miguel Angel Lopez, sechestrat 3 ore şi jefuit

Dat afară de echipa Astana în decembrie 2022 pentru implicarea sa într-un caz care îl leagă de medicul Marcos Maynar, personajul central într-un trafic de produse dopante descoperit de anchetatorii spanioli, el a încercat să revină la echipa columbiană Team Medellin-EPM în ianuarie, înainte de a fi suspendat provizoriu de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) în iulie pentru o "potenţială încălcare a regulilor antidoping pentru utilizarea şi deţinerea unei substanţe interzise în săptămânile premergătoare Giro d'Italia 2022".

Articolul continuă după reclamă

De atunci, UCI nu a mai comunicat cu privire la situaţia ciclistului, relatează news.ro.

Cu toate acestea, echipa sa columbiană şi-a manifestat sprijinul pentru el pe reţelele de socializare în cazul răpirii căreia i-a căzut victimă, postând pe Twitter: "Suntem solidari cu ciclistul nostru care a fost victima unui jaf în ultimele ore. Îi invităm pe columbieni să îl susţină pe sportivul nostru în aceste momente. Suntem alături de tine, campionule".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ciclistul Miguel Angel Lopez, jefuit şi sechestrat 3 ore în propria casă. Hoţii l-au lăsat fără telefon, maşină şi 190 de euro