Coliziune între două trenuri în Pakistan. Cel puțin 50 de persoane au murit și alte 70 sunt rănite. VIDEO
Două trenuri cu călători s-au ciocnit în sudul Pakistanului, ucigând cel puțin 50 de oameni relatează BBC.
Update: ARY News TV confirmă că cel puțin 50 de persoane au fost ucise și 70 au fost rănite. citând surse din poliție. Numărul morților este în continuă creștere, deoarece salvatorii nu au acces la toate vagoanele distruse.
Oficialii au relatat că un tren care circula în provincia Sindh a deraiat și s-a răsturnat pe o altă cale ferată. Un al doilea tren plin de călători s-a ciocnit cu el și s-a răsturnat. Echipele de salvare au dus răniții la spitalele din apropiere. Bilanțul inițial indica 30 de morți, mai multe persoane fiind în stare critică.
Opt vagoane au fost distruse iar mai mulți pasageri au fost prinși în interior. Premierul Imran Khan s-a declarat „șocat” de accident și a promis o anchetă completă. Nu este clar ce a cauzat deraierea.
Spitalele din zonă au fost puse în stare de alertă de urgență pentru a face față victimelor. Accidentul s-a produs luni dimineață când Millat Express care venea din Karachi a deraiat și a căzut pe alte șine. Un alt tren, Sir Syed Express, care venea de la Rawalpindi s-a ciocnit de el și s-a răsturnat.
Val de accidente feroviare în Pakistan
Pakistanul s-a confruntat în ultimii ani cu o serie de accidente feroviare, adesea cauzate de deraiere și coliziuni la intersecțiile de cale ferată automate. Călătoria cu trenul este populară în Pakistan, în special în rândul celor cu venituri medii și mici.
Cu toate acestea, vagoanele sunt adesea supraaglomerate și multe dintre trenuri sunt în stare proastă. Potrivit autorităților, cele trei cauze majore ale accidentelor de tren din Pakistan sunt lipsa de întreținere a căilor ferate, probleme de semnalizare și echipamentul vechi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰