Video Confruntări de stradă violente în Cisiordania: patru palestinieni au fost ucişi şi alţi 150 au fost răniţi
Cel puţin patru palestinieni au fost ucişi, iar alţi aproximativ 150 au fost răniţi în confruntări cu membri ai serviciilor de securitate israeliene produse vineri în Cisiordania, în contextul conflictului dintre Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza.
Sute de militanţi palestinieni sunt implicaţi în confruntări cu militari israelieni în localitatea Yaabad, situată în apropierea oraşului Jenin, în Cisiordania.
Autorităţile israeliene susţin că trupele au fost atacate cu pietre, sticle incendiare şi artificii, în cursul unui protest izbucnit pe fondul confruntărilor dintre Israel şi grupurile islamiste palestiniene din Fâşia Gaza.
Confruntările din Cisiordania au escaladat în ultimele zile
Conform unor surse citate de cotidianul Times of Israel, patru palestinieni au fost împuşcaţi mortal de armata israeliană în Cisiordania în cursul zilei de vineri. Acestea sunt cele mai grave confruntări produse în Cisiordania în ultimele patru zile, de când durează conflictul dintre armata israeliană şi grupurile militante palestiniene din celălalt teritoriu palestinian, Fâşia Gaza.
Autoritatea Palestiniană, care administrează zonele din Cisiordania aflate sub control palestinian, a anunţat un bilanţ de 150 de răniţi. În afară de cele patru persoane decedate vineri, în Cisiordania au murit alte şase persoane, în incidente izolate produse în ultimele zile.
În Fâşia Gaza, bilanţul victimelor bombardamentelor israeliene este de cel puţin 119 morţi şi peste 850 de răniţi. În Israel, bilanţul atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza este de cel puţin nouă morţi şi câteva sute de răniţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰