335 de morți și 2500 de răniți în cutremurul de 7,3 pe scara Richter de la granița dintre Iran și Irak
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter s-a produs la granița dintre Irak și Iran. Seismul s-a soldat cu un număr mare de victime.
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter s-a produs la granița dintre Irak și Iran. Seismul s-a soldat cu un număr mare de victime în ambele țări, dar și cu pagube uriașe.
UPDATE 11:00 Creşte numărul morţilor în urma seismului care a devastat Iranul şi Irakul. Autorităţile locale anunţă cel puţin 335 de morţi.
UPDATE 10:30 Cel puţin 328 de morți și 2500 de răniți, anunţă ultimul bilanţ al victimelor seismului care s-a produs la granița dintre Irak și Iran.
UPDATE 08:00 Sunt cel puţin 168 de persoane care şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1.650 de oameni au fost răniţi, în timp ce echipele de salvare caută zeci de oameni sub dărâmături, potrivit ultimului bilanţ al victimelor.
- Directorul INFP face un ANUNŢ ÎNGRIJORĂTOR. "Nu sunt interesaţi să protejeze populaţia în caz de CUTREMUR!"
- Încă un cutremur în România, în această dimineaţă. Seismul s-a produs în Vrancea, la peste 70 de kilometri...
- Cutremur neobişnuit în Marea Neagră, la câteva ore după un seism în Buzău! S-a produs la doar 10 kilometri...
UPDATE 07:20 Bilanţul victimelor creşte de la oră la oră. Ultimele informaţii anunţă cel puţin 145 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului deosebit de violent.
Cele mai multe victime s-au înregistrat în nord-vestul Iranului, însă seismul a ucis oameni și în Irak, în regiunea nordică, locuită de kurzi. Un video arată momentul în care o televiziune își întrerupe o transmisiune live din Kurdistanul Irakian din cauza forței cutremurului.
VIDEO: O transmisiune live a unei televiziuni kurde e întreruptă de cutremurul de 7.3 | Sursa: Twitter
În ambele țări au fost raportate distrugeri serioase. În urma cutremurului, s-au prăbușit clădiri în mai multe localități și de o parte, și de cealalta a graniței.
FOTO: Distrugerile făcute de cutremur într-un magazin din orașul irakian Halabja | Sursa: Twitter
O altă înregistrare video filmată într-un local, surprinde reacția clienților în momentul cutremurului violent.
VIDEO: Camera de supraveghere dintr-un local irakian a filmat momentul seismului | Sursa: Twitter
Seismul s-a produs la ora locală 19:18, în Kurdistanul Irakian, la mică distanță de granița cu Iranul. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de doar 34 de kilometri.
- GALERIE FOTO: Cutremur devastator la granița dintre Iran și Irak
USGS, institutul seismologic american a anunțat inițial că e un cutremur de 7,2 pe scara Richter, iar ulterior a revizuit magnitudinea, la 7,3.
VIDEO: Una dintre primele înregistrări video apărute pe Internet, care surprind momentul cutremurului
Seismul s-a produs la aproximativ 30 de kilometri de orașul Halabja, din Kurdistanul Irakian și la aproximativ 80 de kilometri de Sulaymaniyah.
”Niciodată nu am simțit un cutremur așa de puternic, în viața mea!”, a declarat un localnic din Sulaymaniyah, citat de agențiile de presă.
FOTO: Harta cu epicentrul cutremurului devastator | Sursa: EMSC
Seismul a fost puternic resimțit nu doar în cele două țări, dar și în Israel, Iordania, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kuweit, Siria, Liban.
Cutremurul a fost înregistrat și de INFP, inițial cu o magnitudine de 6,7 pe Scara Richter.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰