Danemarca închide una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume şi spațiul aerian după un test eşuat de rachetă
Danemarca a anunţat închiderea navigației pe una dintre cele mai aglomerate căi maritime din lume şi spațiului aerian din zona respectivă după un test eşuat de rachetă de pe o navă a marinei, fregata Niels Juel, relatează BBC. Conform Reuters, defecţiunea a survenit la un sistem de rachete anti-navă Harpoon.

Danemarca a anunţat o problemă tehnică la sistem de rachete anti-navă Harpoon de la bordul fregatei Niels Juel, care se află în portul din Korsor, în timpul unui exerciţiu militar naval.
Autoritatea Națională Maritimă din Danemarca a emis joi un avertisment ca navele să evite strâmtoarea Marea Centura, între insulele Zelanda și Funen din cauza riscului de "cădere a fragmentelor de rachetă". Aceasta este una dintre cele mai aglomerate rute navigabile şi principala cale de acces maritim către Marea Baltică. Navelor li s-a cerut să coboare ancora dacă este necesar. Spațiul aerian din zonă este și el închis.
Risc de lansare accidentală a unei rachete de pe fregata Niels Juel
Un exercițiu naval a început în zonă în martie și urmează să se încheie vineri. Într-un comunicat, armata daneză a declarat că problema a apărut"în timpul unui test obligatoriu în care lansatorul de rachete a fost activat şi nu poate fi dezactivat. Până când lansatorul va fi dezactivat, există riscul ca o rachetă să fie lansată şi să zboare la câţiva kilometri depărtare".
- Mesajul alarmant al Rusiei de ziua NATO: Ne aflăm acum în ''confruntare directă''
- NATO vrea 100 miliarde de euro pentru Ucraina. Fiecare ţară membră ar da un procent din PIB: "Rusia este o putere...
- Liderii UE discută trecerea la economia de război. Cele două planuri controversate aflate pe masă la Bruxelles
- Reacția acidă a Danemarcei la criticile lui JD Vance: "Nu aşa vă adresaţi, nu apreciem tonul"
- JD Vance, acuzații dure la adresa Danemarcei, după vizita istorică: "Nu aţi făcut o treabă bună pentru...
Avertismentul include o zonă aflată la sud-vest de orașul Korsor, la aproximativ 4 km sud de podul Great Belt (Marea Centura), care traversează strâmtoarea. Podul a rămas deschis traficului. Ministerul Apărării a declarat că racheta respectivă conține 150 kg de explozibili, dar nu este armată și nu ar exploda dacă s-ar prăbuși în mare.
Nici nava Iver Huitfeldt nu și-a putut lansa rachetele interceptoare
Într-un incident separat, care a condus la demiterea şefului Statului Major al armatei daneze, Flemming Lentfer, sistemele defensive ale unei alte fregate daneze aflată în misiune în Marea Roşie au funcţionat defectuos în timpul unui atac cu drone al rebelilor houthi din Yemen.
Ministrul danez al apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat că demiterea comandantului apărării este rezultatul pierderii încrederii în acesta, după ce Flemming Lentfer a omis să informeze ministerul în detaliu asupra acestui incident care a avut loc pe 9 martie, când fregata Iver Huitfeldt a fost atacată de rebelii houthi. În pofida disfuncţionalităţilor, fregata a reuşit totuşi să doboare patru drone în acel atac
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰