Depozitarea vaccinului Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului medical obişnuit a fost autorizată
Agenţia americană a medicamentului (FDA) a autorizat depozitarea vaccinului împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech la temperatura congelatorului, mai mare decât cea autorizată până în prezent, ceea ce va facilita distribuirea vaccinului, relatează AFP.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
FDA ”autorizează ca dozele congelate şi nediluate de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva covid-19 să fie transportate şi păstrate la temperaturi convenţionale folosite curent de congelatoare farmaceutice, pe o perioadă de până la două săptămâni”, a anunţat joi, ăntr-un comunicat agenţia.
”Aceasta este o alternativă la depozitarea favorizată a dozelor nediluate la o temperatură ultra-scăzută”, cuprinsă între -80ºC şi -60ºC, precizează agenţia.
Pfizer şi BioNTech au anunţat vinerea trecută că au depus această cerere la autorităţile sanitare americane.
Vaccinul va putea fi transportat şi păstrat în condiţii mai flexibile
Ele au anunţat că au prezentat date care demonstrează ”stabilitatea vaccinului” atunci când este depozitat la temperaturi cuprinse între -25ºC şi -15ºC, adică temperatura din congelatoarele medicale.
Potrivit cererii celor două întreprinderi, această durată se adaugă posibilităţii păstrării vacinului într-un frigider normal, la o temperatură cuprinsă între 2ºC şi 8ºC, timp de cinci zile
Această autorizare a FDA ”este importantă şi permite ca dozele să fie transportate şi păstrate în condiţii mai flexibile”, subliniază directorul Centrului de Control şi Cercetare Biologică din cadrul FDA, Peter Marks, citatîn comunicat.
”Această temperatură alternativă va ajuta la uşurarea poverii pe care o constituie necesitatea procurării unor echipamente de păstrare ultra-rece în locuri de vaccinare şi va ajuta la trimiterea vaccinului către mai multe locuri”, adaugă el.
Alt vaccin care are la bază tehnologia ARN mesager, cel al companiei americane în domeniul biotehnologiei Moderna, poate fi păstrat timp deşase luni la temperatura de -20ºC şi rămâne stabil în frigiderul obişnuit timp de 30 de zile.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰