Antena Meniu Search
x

Detalii despre viaţa Kamalei Harris, prima femeie vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii

Învestirea lui Joe Biden drept noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii aduce o premieră istorică, funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii urmând a fi ocupată de Kamala Harris.

de Redactia Observator

la 20.01.2021, 12:58

  • Kamala Harris are 56 de ani.
  • Kamala Harris este măritată, din 2014, cu avocatul Doug Emhoff.

Este pentru prima dată în istorie când o femeie devine vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii şi este pentru prima dată în istorie când o femeie ocupă o funcţie atât de importantă în Statele Unite ale Americii, în condiţiile în care Hillary Clinton a ratat, în 2016, posibilitatea de a deveni prima femeie care ajunge preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

În plus, Kamala Harris devine prima persoană afro-americană şi asiatico-americană ce ocupă funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris având atât origini africane, cât şi asiatice.

Kamala Harris s-a născut în California

Născută în Oakland, California, Kamala Harris are 56 de ani, este măritată cu avocatul Doug Emhoff şi i-a adoptat pe copiii pe care Emhoff îi avea cu prima soţie, Kerstin Machin.

Kamala Harris este fiica lui Shyamala Gopalan, o indiancă din Chennai care a ajuns cu o bursă de studii în Statele Unite ale Americii şi a devenit cetăţean american, şi Donald Jasper Harris, un bărbat născut în Jamaica şi care a ajuns să-şi dea doctoratul la Universitatea din California pentru ca, în cele din urmă, să devină profesor la Stanford University.

Mama Kamalei Harris a murit în 2009, la 70 de ani, de cancer la colon. Înainte să-şi dea Obştescul Duh, Shyamala Gopalan a solicitat rudelor şi apropiaţilor să facă donaţii pentru lupta împotriva cancerului la sân. Kamala Harris a respectat ultima dorinţă a mamei sale şi i-a aruncat cenuşa deasupra oraşului natal, Chennai.

Kamala Harris a devenit senator de California în 2017

Kamala Harris a fost implicată în diferite procese controversate, înainte să devină procuror în San Francisco, în 2003. Ulterior, a fost procuror general în California, în perioada 2011-2017. Din 2017 a renunţat, practic, la activitatea profesională, devenind senator de California.

În ultimii ani, Kamala Harris a militat, printre altele, pentru reforma sistemului de sănătate, legalizarea cannabisului în scopuri medicale, susţinerea imigranţilor în obţinerea cetăţeniei, interzicerea armelor de foc şi introducerea unui sistem progresiv de taxare a muncii.

De asemenea, Kamala Harris s-a remarcat prin scoaterea în evidenţă a unor elemente extrem de controversate despre diferiţi membri ai administraţiei Trump.

Joe Biden şi Kamala Harris au dat lovitura la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii

Joe Biden - Kamala Harris s-a dovedit a fi echipa câştigătoare la alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii

Hepta

Kamala Harris a apărut, în ultimii ani, într-o serie de topuri dedicate oamenilor de succes. În 2005, Newsweek a trecut-o pe lista celor mai puternice 20 de femei din Statele Unite ale Americii. În 2008, New York Times a nominalizat-o drept o femeie care are potenţial să devină preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi a caracterizat-o drept o luptătoare dură. În 2013, revista Time a trecut-o pe Kamala Harris pe o listă cu cele mai influente 100 de persoane din lume, iar anul trecut a desemnat-o, alături de Joe Biden, drept personalitatea anului.

Kamala Harris provine dintr-o familie de elită. Doug Emhoff, soţul ei, a lucrat la firme de renume din Statele Unite ale Americii şi este profesor la Georgetown University, din Washington. Maya West, sora Kamalei Harris, este, de asemenea, un avocat de renume şi analist politic pentru MSNBC. Tony West, cumnatul Kamalei Harris, este şeful departamentului legal al Uber şi fost lider al Departamentului de Justiţie din Statele Unite ale Americii. Meena Harris, nepoata Kamalei Harris, a fost şef al departamentului de strategie şi leadership de la Uber.

Kamala Harris este măritată din 2014 cu avocatul Doug Emhoff

Kamala Harris este măritată din 2014 cu avocatul Doug Emhoff

Hepta

Kamala Harris s-a iubit cu actorul Montel Williams

Kamala Harris şi actualul ei soţ, Doug Emhoff, s-au căsătorit în august 2014, în Santa Barbara, California. Cei doi s-au cunoscut în 2013, în urma unei întâlniri pe nevăzute programate de prieteni comuni ai celor doi. Kamala Harris i-a adoptat pe copiii avuţi de Doug Emhoff din căsnicia cu Kerstin Emhoff, producător de filme. Kamala Harris şi Doug Emhoff au o avere estimată la 5,8 milioane de dolari.

Înainte de a se mărita cu Doug Emhoff, Kamala Harris a mai fost implicată în diferite relaţii. Cea mai celebră este relaţia avută cu actorul american Montel Williams (64 de ani). Actorul a devenit celebru graţie show-ului care i-a purtat numele, The Montel Williams Show, şi care a fost difuzat în perioada 1991-2008. Montel Williams a mai avut apariţii în pelicule precum "The Peacekeeper", film în care a jucat alături de Dolph Lundgren, şi "Golden Shoes", film în care a jucat alături de Eric Roberts, John Rhys Davies şi Dina Meyer, dar şi în diferite seriale şi filme de televiziune.

Actorul Montel Williams s-a iubit pentru o scurtă perioadă de timp cu Kamala Harris

Actorul Montel Williams s-a iubit pentru o scurtă perioadă de timp cu Kamala Harris

Hepta

Pe lângă detaliile despre viaţa personală şi profesională, trebuie precizat că noul vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, are şi un hobby pe măsură. A scris două cărţi de non ficţiune şi una pentru copii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Detalii despre viaţa Kamalei Harris, prima femeie vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii