Video Joe Biden a depus jurământul şi a devenit al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii: "Voința poporului a fost ascultată"
Învestirea lui Joe Biden ca noul preşedinte al Statelor Unite ale Americii a avut loc în cadrul unui eveniment organizat la clădirea Capitoliului din Washington.
- Donald Trump a plecat de la Casa Albă împreună cu Melania Trump.
- Joe Biden a devenit al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
- Joe Biden l-a învins pe Donald Trump la ultimele alegeri prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.
UPDATE 23:05 - Preşedinţi, lideri internaţionali şi chiar Papa Francisc, i-au felicitat pe Joe Biden şi Kamala Harris, după învestire.
UPDATE 23:00 - Joe Biden a scris primul mesaj pe Twitter, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii. În mesajul transmis de pe contul de Twitter @POTUS, Biden le-a transmis americanilor că ”nu e timp de pierdut”.
„Nu este timp de pierdut atunci când vine vorba de abordarea crizelor cu care ne confruntăm. De aceea, astăzi (miercuri – n.r.) mă îndrept spre Biroul Oval pentru a mă apuca de muncă, oferind acțiuni îndrăznețe și ajutor imediat familiilor americane”, a scris Biden, pe Twitter.
UPDATE 19:34 - Klaus Iohannis l-a felicitat pe Joe Biden
"Felicitări președintelui Joe Biden și vicepreședintelui Kamala Harris. Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm și să aprofundăm parteneriatul strategic în beneficiul popoarelor noastre și să lucrăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice", a scris Iohannis pe Twitter.
Biden: "Voința oamenilor a fost auzită"
După ce a depus jurământul în funcție, Joe Biden a spus că Ziua Inaugurării a fost o sărbătoare a democrației și că voința oamenilor a fost auzită.
"Astăzi sărbătorim triumful, nu al unui candidat, ci al unei cauze - cauza democrației. Voința poporului a fost ascultată și voința poporului va fi ascultată. Am aflat din nou că democrația este prețioasă, democrația este fragilă. Și la această oră, prieteni, democrația a prevalat".
Președintele Joe Biden a mulțumit predecesorilor săi în remarcile adresate națiunii, inclusiv celor care nu au putut fi prezenți.
"Le mulțumesc predecesorilor mei, ambelor partide pentru prezența lor astăzi aici. Le mulțumesc din suflet ..."
El a recunoscut puterea care vine odată cu depunerea "jurământului sacru" făcut de foști președinți.
"Tocmai am depus un jurământ sacru pe care l-au făcut fiecare dintre acești patrioti. Dar povestea americană nu depinde de niciunul dintre noi, nu de unii dintre noi, ci de toți. De noi, oamenii. Aceasta este o națiune grozavă. Suntem oameni buni ", a spus Biden.
În discursul său de inaugurare, președintele Joe Biden a recunoscut că sunt vremuri divergente în istoria SUA, dar a asigurat că unitatea a câștigat întotdeauna.
"Știu că forțele care ne împart sunt profunde și sunt reale. Dar știu, de asemenea, că nu ne reprezintă. Istoria noastră a fost o luptă constantă între idealul american conform căruia toți suntem creați egali și realitatea urâtă și dură că rasismul, nativismul, frica, demonizarea ne-au sfâșiat de mult", a spus Biden.
Joe Biden a depus jurămânul şi a devenit preşedintele SUA
UPDATE 18:51 - Joe Biden a depus jurământul şi a devenit cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite.
UPDATE 18:45 - Cântă Jennifer Lopez.
UPDATE 18:40 - Kamala Harris a depus jurământul devenind vicepreşedintele SUA.
Ea a fost învestită de judecătoarea de la Curtea Supremă, Sonia Sotomayor.
UPDATE 18:35 - Lady Gaga a intonat imnul.
UPDATE 18:21 - Rugăciune rostită de pastorul Leo J. O'Donovan, un preot iezuit , fost preşedinte al Univeristăţii Georgetown şi un prieten apropiat de familie a soţilor Biden.
UPDATE 18:21: - Președintele ales, Joe Biden, tocmai a fost prezentat pentru inaugurarea sa la Capitolul SUA și urmează să depună jurământul, pentru a deveni cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite.
UPDATE 18:15 - Președintele Trump a urmărit pregătirile de inaugurare în drum spre Palm Beach, a declarat pentru CNN o persoană aflată la bordul avionului.
UPDATE 18:10 - Vicepreședintele Mike Pence a ajuns la ceremonia de inaugurare. Președintele Trump nu este acolo. El este primul președinte american care lipseşte de la ceremonie, în peste 150 de ani.
UPDATE 18:05 - Vicepreședintele ales Kamala Harris se află la ceremonia de inaugurare. Ea îl are alături pe soțul ei, Doug Emhoff.
UPDATE 18:00 - Președintele Trump și prima doamnă au aterizat în Florida. Trump a avut o scurtă ceremonie de adio la Baza Andrews. El a promis că "va lupta mereu" și i-a urat administrației Biden "mult noroc".
Trump va rămâne în Florida, în timp ce președintele ales Joe Biden și vicepreședintele ales Kamala Harris vor depune jurămânul, moment din care el nu va mai fi președinte.
UPDATE 17:45 - Una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă organizatorii inaugurării din acest an a fost modul de desfășurare a ceremoniei în condiții de siguranță, pe fondul pandemiei de coronavirus.
Comitetul inaugural prezidențial a anunțat că vor fi puse în aplicare protocoale viguroase de sănătate și siguranță pentru a preveni răspândirea virusului. Evenimentele tradiționale vor fi reinventate, precum parada inaugurală virtuală, sau anulate cu totul, precum masa de prânz din Capitol Hill. Comitetul inaugural a îndemnat, de asemenea, publicul să se abțină de la călătorie la Washington, DC pentru ceremonie și să participe în schimb la activitățile inaugurale de acasă.
Prezența personală va fi redusă drastic în acest an comparativ cu inaugurările anterioare, a anunțat Comitetul mixt al congresului pentru ceremoniile inaugurale (JCCIC).
În mod normal, 200.000 de bilete vor fi distribuite pentru ceremonii oficiale la Capitolul SUA, dar anul acesta prezența va fi limitată. De exemplu, membrii Congresului vor primi doar un bilet pentru ei și pentru un oaspete, iar National Mall va fi închis publicului.
UPDATE 17:30 - Joe Biden a ajuns la Capitoliu. Ceremonia de inaugurare începe în scurt timp, printr-o rugăciune rostită de pastorul Leo J. O'Donovan, un preot iezuit , fost preşedinte al Univeristăţii Georgetown şi un prieten apropiat de familie a soţilor Biden.
Andrea Hall, prima femeie pompier afro-americană care a devenit căpitan al Departamentului de pompieri din South Fulton, Georgia, va recita "Pledge of Allegiance".
UPDATE 16:55 - Trump ar fi lăsat, totuşi, o scrisoare pentru Joe Biden, la Casa Albă, potrivit unor surse avizate, scrie BBC. Toată lumea încearcă să afle ce mesaj i-a lăsat Donald Trump lui Joe Biden.
UPDATE 16:30 - Cu doar câteva ore până când Biden va ține discursul său inaugural, se efectuează cu atenție verificările finale.
UPDATE 16:15 - Joe Biden și soția sa Jill au mers la Catedrala Catolică din Washington. La slujbă au mai fost prezenți Kamala Harris și soțul ei Doug Emhoff, liderul republican al Senatului, Mitch McConnell, liderul republican al Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, și președintele Camerei, Nancy Pelosi.
UPDATE 16:00 - După scurtul său mesaj de rămas bun, președintele Trump și prima doamnă Melania au plecat de la baza comună Andrews la bordul Air Force One. Vor merge în Mar-a-Lago, Palm Beach, apoi avionul Air Force One se va întoarce în Maryland, unde va fi la dispoziția președintelui Joe Biden.
UPDATE 15:40 - Într-un mesaj de adio de la Baza Andrews, președintele a spus că oamenii nu au habar cât de mult a muncit familia sa în cei patru ani de mandat.
"Ceea ce am făcut a fost uimitor după orice standard. Sper că nu vor mări impozitele, dar dacă o fac - v-am spus eu", a declarat Donald Trump.
UPDATE 15:15 Donald Trump a plecat de la Casa Albă, împreună cu soţia sa, Melania Trump.
Donald Trump va avea parte de o ceremonie de adio la baza Andrews, unde va fi salutat cu 21 de salve de tun, apoi, va urca pentru ultima dată a bordul Air Force One cu destinaţia Mar-a-Lago, Florida.
Alertă maximă la învestirea lui Joe Biden
Autorităţile din Washington au fost în alertă maximă, în special din cauza protestelor violente puse la cale de susţinătorii fostului preşedinte, Donald Trump, în urmă cu circa două săptămâni. Deşi între timp apele s-au mai calmat apele în capitala Statelor Unite ale Americii, specialiştii sunt convinşi că situaţia este doar una aparentă.
De altfel, repetiţiile pentru ceremonia de învestire, programate pentru duminică, 17 ianuarie, au fost amânate pentru marţi, 19 ianuarie, tocmai din cauza pericolului reprezentat de susţinătorii lui Donald Trump. Forţele de ordine au montat deja garduri de protecţie de doi, trei metri în jurul clădirii Capitoliului, iar agenţii Secret Service au pus la cale cea mai amplă operaţiune din istoria modernă a Statelor Unite ale Americii, pentru a evita repetarea actelor violente de la începutul anului.
Zeci de mii de reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost detaşaţi special la Washington, pentru învestirea lui Joe Biden, urmând ca pe străzi să patruleze inclusiv soldaţi înarmaţi, iar zona să fie supravegheată de U. S. Air Force.
Costurile ceremoniei de învestire a preşedintelui Joe Biden
În mod tradiţional, ceremonia de învestire a noului preşedinte a Statelor Unite ale Americii costă în jur de 100 de milioane de dolari. La prima vedere, din cauza numărului mic de participanţi, costurile pentru organizarea ceremoniei ar fi trebuit să fie mai mici, mai ales că şi economia Statelor Unite ale Americii a fost puternic afectată de criza economică provocată de pandemia de coronavirus.
Totuşi, din cauza măsurilor sporite de securitate, specialiştii se aşteaptă ca nota de plată pentru evenimentul de la Washington să depăşească toate aşteptările, urmând ca cifra finală să fie stabilită după ce organizatorii vor putea trage linia.
Joe Biden promite o serie de decrete încă din prima zi ca preşedinte
Joe Biden va semna o serie de decrete încă din prima zi a preşedinţiei sale, miercuri, în special pentru a reangaja Statele Unite în Acordul de la Paris privind climatul, a anunţat sâmbătă viitorul şef de cabinet, Ron Klain, informează AFP.
Adoptarea acestor prime măsuri prin decret evită ca noul preşedinte să mai treacă prin Congres, în special prin Senat, care poate să se dedice procedurii de destituire a lui Donald Trump.
- Altă măsură, care se află printre cele 12 decrete anunţate, este ridicarea interdicţiei de intrare pe teritoriul american care îi vizează pe cetăţenii din mai multe ţări, în special cu majoritate musulmană. Această interdicţie a fost promulgată la câteva zile de la instalarea în funcţie a lui Donald Trump, în ianuarie 2017. Şeful de cabinet nu a detaliat toate decretele, indicând faptul că acestea se referă la cele patru priorităţi ale lui Joe Biden, lupta contra coronavirusului, cea contra schimbării climatice, relansarea economiei şi lupta pentru justiţie socială şi rasială.
- În ceea ce priveşte pandemia, al 46-lea preşedinte al SUA va semna un decret prin care masca va deveni obligatorie în localuri şi spaţii care depind de statul federal, precum şi în timpul deplasării între state, ceea ce Donald Trump a refuzat întotdeauna să facă.
- Pe plan economic, Joe Biden va prelungi moratoriul privind evacuările şi executările silite, legate de pandemie.
Noul preşedinte va urmări o serie de alte decrete, toate semnate până la 1 februarie, a anunţat Ron Klain într-un comunicat. "Aceste măsuri îi vor ajuta pe milioanele de americani care se confruntă cu aceste crize", a explicat viitorul şef de cabinet. "Preşedintele Joe Biden va acţiona, nu doar pentru a repara pagubele cele mai grave ale administraţiei Trump, dar şi pentru a permite ţării să avanseze".
Alertă de securitate la Capitoliu, luni seara
Capitoliul din Washington a fost închis, din cauza unei ameninţări la adresa securităţii, luni, cu două zile înaintea învestirii lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, relatează BBC News.
Sediul Congresului Statelor Unite a fost atacat la 6 ianuarie de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, iar incidente violente s-au soldat cu cinci morţi.
Potrivit unor jurnalişti aflaţi la faţa locului, un anunţ cu privire la o urgenţă era difuzat, iar o repetiţie a ceremoniei de învestire a lui Biden a fost suspendată.
Măsuri de securitate excepţionale au fost impuse în capitala americană, iar zeci de membri ai Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi pe teren.
Martori oculari au semnalat fum lângă Capitoliu.
Pompierii din Washington au anunţat că au intervenit la un incendiu, în apropierea sediului Congresului, care a fost stins.
O alertă difuzată personalului Capitoliului anunţa că acest complex era închis, iar nimeni nu putea intra sau ieşi.
Mai multe despre învestirea lui Joe Biden
Detalii despre viaţa Kamalei Harris, prima femeie vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰