Donald Trump: America va şterge Iranul de pe faţa Pământului dacă oficiali de la Teheran îl asasinează
Alegeri SUA 2024. Donald Trump speră că America va şterge Iranul de pe faţa Pământului dacă oficialii de la Teheran îl asasinează. CNN a dezvăluit pe 16 iulie citând înalţi oficiali americani că SUA aveau informații despre un presupus complot iranian pentru asasinarea lui Donald Trump, de mai multe săptămâni, fără legătură însă cu Thomas Crooks. Teheranul a negat acuzaţiile.
Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, şi-a exprimat speranţa că America va şterge Iranul de pe faţa Pământului dacă oficialii iranieni îl vor asasina, potrivit unor declaraţii făcute joi de fostul preşedinte american, după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit despre o astfel de ameninţare, informează AFP.
"Dacă îl "asasinează pe preşedintele Trump", ceea ce este întotdeauna o posibilitate, sper că America va anihila Iranul, îl va şterge de pe faţa Pământului", a scris fostul preşedinte într-un mesaj pe reţeaua sa Truth Social. "Dacă acest lucru nu se va întâmpla, liderii americani vor fi văzuţi ca nişte laşi "fără curaj"", a adăugat el.
Miercuri, în timpul discursului său în faţa Congresului SUA, premierul israelian Benjamin Netanyahu a subliniat că, "după cum am aflat recent, ei (Iranul) au ameninţat chiar că îl vor asasina pe preşedintele Trump".
Potrivit presei, autorităţile americane au primit în urmă cu câteva săptămâni informaţii conform cărora Teheranul punea la cale un complot împotriva lui Donald Trump. Iranul a respins acuzaţiile, pe care le-a descris drept "răuvoitoare".
- Şeful FBI nu crede că Trump ar fi fost atins de un glonţ, în timpul tentativei de asasinat: "Mai degrabă un...
- Denis Repka, un cunoscut om de afaceri băimărean, a murit după un accident cu motorul. O cameră de bord l-a...
- Kamala Harris câştigă teren în faţa lui Trump. Vicepreşedinta SUA acceptă dezbaterea cu fostul preşedinte,...
Tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump
În urma tentativei de asasinat asupra lui Donald Trump de pe 15 iulie a fost declanşată o anchetă care urmează să stabilească circumstanţele atacului împotriva lui Trump, în special modul în care atacatorul a ajuns cu o puşcă seminautomată pe acoperişul unei clădiri aflate la mai puţin de 150 de metri de podiumul de pe care fostul preşedinte li se adresa simpatizanţilor.
Unul dintre participanţii la miting a fost ucis, iar alţi doi au fost răniţi, înainte ca poliţia să îl lichideze pe atacator - Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani. S-a dovedit deja că el apucase să tragă opt focuri şi a supravieţuit 26 de secunde după primul, înainte de a fi împuşcat mortal de Secret Service. La sfârşitul săptămânii trecute, presa americană a relatat că serviciul respinsese mai multe cereri de a consolida securitatea lui Trump.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰