Antena Meniu Search
x

Drama solistului trupei U2. Bono a descoperit că are un frate vitreg de existenţa căruia nu a ştiut nimic zeci de ani

Bono, solistul trupei U2, a dezvăluit recent, într-un interviu, că are un frate vitreg, de existenţa căruia nu a ştiut nimic zeci de ani. Starul irlandez a vorbit despre moartea subită a mamei sale, pe când el avea 14 ani, şi despre relaţia tensionată cu tatăl său.

de Redactia Observator

la 26.06.2022, 15:48

Paul Hewson (Bono), solistul trupei U2
Paul Hewson (Bono), solistul trupei U2 - Shutterstock

Bono, pe numele său real Paul Hewson, a afirmat că a descoperit existenţa fratelui său vitreg în 2000 când a aflat că tatăl său a avut o relaţie extraconjugală. Cântăreţul a afirmat că este "împăcat" cu această situaţie după ce a vorbit cu tatăl său, Bob, care nu i-a spus niciodată mamei sale adevărul în legătură cu această chestiune.

L-am întrebat dacă a iubit-o pe mama, iar el mi-a zis că da. Şi l-am întrebat cum de s-a putut întâmpla aşa ceva, iar el mi-a răspuns: "Se poate" şi mi-a zis că a încercat să îndrepte lucrurile. Nu îşi cerea scuze, ci doar spunea că acestea sunt faptele şi că este împăcat cu asta, a povestit Bono.

Bono a vorbit despre relaţia tensionată cu tatăl său

Cântăreţul a vorbit despre "rupturi" în casa familiei sale în urma morţii mamei. El a afirmat că după ce tatăl său a murit la vârsta de 75 de ani, în 2001, el i-a cerut iertare în timpul unei vizite la o capelă din Franţa.

Pe acelaşi subiect

Nu era nimeni acolo, am aprins o lumânare, m-am aşezat în genunchi şi am spus doar: "Uite, îmi pare rău că nu am fost acolo pentru tine, ai trecut prin multe şi te rog să mă ierţi". După aceea, am simţit o eliberare, a mai spus el.

Vedeta, cunoscută drept un militant împotriva sărăciei şi pentru sprijinul pentru cei cu HIV/SIDA, a vorbit şi despre modul în care activismul său a provocat tensiuni în cadrul trupei U2.

A fost foarte greu pentru trupă să mă vadă în compania numitor persoane, a fost chinuitor pentru ei, însă mi-au dat binecuvântarea. Ei au crezut că era ceea ce trebuie făcut dacă puteam obţine anumite lucruri depăşind o anumită limită, a mai spus Bono.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Drama solistului trupei U2. Bono a descoperit că are un frate vitreg de existenţa căruia nu a ştiut nimic zeci de ani