Foto Fetiță de 10 ani răpusă de cancer, după ce nu a putut urma un tratament experimental, din cauza pandemiei
O fetiță de 10 ani din Țara Galilor a fost răpusă de cancer după ce restricțiile impuse pe perioada pandemiei i-au răpit șansa de a urma un tratament experimental în Statele Unite. Copila s-a luptat luni întregi cu maladia, însă în cele din urmă trupul i-a cedat.
- Medicii de la Spitalul de Copii Alder Hey din Liverpool au făcut tot posibilul pentru a o salva
- Copila ar fi avut o șansă la viață dacă ar fi ajuns în Statele Unite, însă pandemia a oprit-o
Eva Williams era la un pas de zborul ce i-ar fi putut salva viața, în luna aprilie a anului trecut. Însă explozia cazurilor de coronavirus și restricțiile dure impuse de majoritatea țărilor nu i-au mai permis să ajungă în SUA, deși familia reușise să strângă peste 300.000 de lire, suma necesară pentru tratamentul experimental.
Vineri, pe data de 8 ianuarie, copila a încetat din viață. Se luptase peste un an cu o formă rară de cancer la creier, pentru care nu există terapii standard. "În ultima săptămână, Eva și-a pierdut abilitatea de a vorbi, de a mânca și de a înghiți fluide, și a suferit mult mai mult decât ar fi trebuit. Să o văd luptând în fiecare zi a fost sfâșietor", a mărturisit tatăl ei, Paul Slapa.
"Eva este o inspirație pentru mulți, cu siguranță pentru mine, și nu pot să încep să-mi imaginez cum vom continua de aici. Cum să ne trezim dimineața și să ne vedem de viață? Cum trăim fără copila noastră lângă noi? Ce ce i s-a întâmplat asta celei mai iubitoare fetițe?", s-a întrebat bărbatul, devastat de durere.
Potrivit Mirror Online, cazul ajunsese în atenția oficialilor de rang înalt din Marea Britanie, iar Boris Johnson declarase că guvernul pe care îl conduce "va face tot ce poate pentru a o ajuta cu aranjamentele de călătorie". Însă părinții fetiței au spus că maladia progresase prea mult în cursul verii pentru a mai fi acceptată la tratamentul experimental.
"Toate testele pe care le-am ales sunt experimentale, așa că nu vom ști niciodată dacă ar fi avut succes sau nu", a spus tatăl ei.
Eva a fost diagnosticată cu cancer după ce a început să se plângă de amețeli și probleme cu vederea, în decembrie 2019. Speranța de viață în cazul unui astfel de diagnostic este de aproximativ 12 luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰