Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Fetiță de 12 ani abuzată și înjunghiată de un bărbat care a urmărit-o în timp ce se îndrepta spre casă de la școală, în Rusia

O fetiță de 12 ani din Rusia a murit în chinuri cumplite după ce a fost urmărită de un bărbat necunoscut în timp ce se îndrepta spre casă de la școală. Copila a fost abuzată sexual și înjunghiată, apoi lăsată să moară într-o pădure din regiunea rusă Nijni Novgorod.

de Ana Maria Ghiarasim

la 17.05.2021 , 21:23

Sergey Matyushin, în vârstă de 49 de ani, ar fi urmat-o pe Anastasia Guzhvina câteva zile înainte de a o ataca în satul ei din regiunea rusă Nijni Novgorod, Bolshoe Kozino.

Criminalul, filmat când căuta victime prin sat

Matyushin ar fi văzut-o pe fată când se plimba cu bicicleta prin sat, în căutarea unei victime. â

Articolul continuă după reclamă

Zilele următoare, el a urmărit-o pe Anastasia pentru a vedea care este traseul copilei spre casă, de la școală, iar pe 13 mai a decis să-și pună în aplicare planul macabru.

Bărbatul a atacat fetița în pădure, a violat-o și a înjunghiat-o cu un cuțit, scrie presa locală, potrivit The Sun.

Fetița de 12 ani a fost găsită moartă la câteva ore după dispariție

Corpul victimei a fost descoperit câteva ore mai târziu, după ce a fost raportată dispărută de familie.  

Criminaliștii au spus că Anastasia a murit din cauza mai multor răni de cuțit cauzate pe gât.

Poliția a intervievat sătenii și a aflat despre un bărbat necunoscut care a fost văzut mergând cu bicicleta nu departe de locul faptei.

Bărbatul, surprins de camerele CCTV locale, a fost identificat și găsit a doua zi după crimă.  

Sergey Matyushin a mărturisit crima

În timpul interogatoriilor poliției, Matyushin, care anterior a fost condamnat pentru violul unui minor, a mărturisit crima, a spus poliția.

Un purtător de cuvânt al forțelor de ordine a comentat: „Suspectul, care este din orașul Zavolzhye, a venit în sat cu un tren de navetă. Trecând cu bicicleta prin sat, a văzut victima, a urmat-o și a atacat într-un loc pustiu. Suspectul a mărturisit crima și a fost pus în custodie”.

Bărbatului i s-a deschis un dosar penal pentru crimă și va fi condamnat până la 15 ani de închisoare.

Matyushin a fost condamnat anterior pentru violul unei minore și corupere sexuală.

În total, el a executat 21 de ani de închisoare pentru faptele sale, înainte de a fi eliberat în 2015.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Fetiță de 12 ani abuzată și înjunghiată de un bărbat care a urmărit-o în timp ce se îndrepta spre casă de la școală, în Rusia