Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Furie în Franța. Zeci de mii de persoane au protestat față de creșterea costului vieții. Polițiștii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i opri pe manifestanți

Mii de oameni au mărşăluit pe străzile Parisului în weekend pentru a protesta față de creșterea costului vieţii, dar şi față de politicile preşedintelui Macron.

de Redactia Observator

la 17.10.2022 , 20:44

În timpul manifestaţiei, poliţiştii au acţionat cu gaze lacrimogene pentru a opri mulţimile furioase. Mai multe magazine au fost avariate de manifestanţi, iar geamurile unor clădiri au fost sparte.

La protest a fost prezentă şi laureata Premiului Nobel pentru literatură din acest an, Annie Ernaux. Iar acesta nu e sfârşitul. Pentru marţi au fost anunţate noi greve și proteste pentru creșteri salariale.

Duminică, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă la Paris pentru a protesta împotriva politicilor preşedintelui Emmanuel Macron. Manifestaţia a avut loc la apelul formaţiunii de opoziţie de stânga LFI (La France Insoumise, Franţa nesupusă) a lui Jean Luc Melenchon, în semn de protest împotriva creşterii costului vieţii, dar şi inacţiunii guvernului în ce priveşte combaterea schimbărilor climatice.

Vezi și

Potrivit postului de ştiri BFMTV, organizatorii au afirmat că mitingul a reunit în capitală 140.000 de oameni, în timp ce poliţia a estimat participarea la 30.000 de oameni.

Pe acelaşi subiect

Marşul a fost menit, în parte, să demonstreze unitatea stângii împotriva guvernului după ce în ultimele luni aceasta a fost zdruncinată de scandaluri legate de acuzaţii de violenţă împotriva femeilor. Doi oficiali din Partidul de Stânga şi ai Verzilor au demisionat.

Grevă a lucrătorilor din rafinării pentru majorări salariale

În acelaşi timp, atmosfera a devenit foarte tensionată în Franţa în ultimele zile. O grevă lansată cu peste două săptămâni în urmă de lucrătorii din rafinării pentru majorări salariale a determinat sincope în livrări, iar preţul combustibilului a ajuns şi la trei euro litrul.

Autorităţile se tem tot mai mult că s-ar putea ajunge la demonstraţii similare protestelor "vestelor galbene" din 2018 şi 2019, declanşate în parte de creşterea taxelor pe combustibil. Totuşi, la o zi de greve şi proteste pe plan naţional convocată la finele lui septembrie au luat parte mai puţini francezi decât se aştepta.

Pentru marţi au fost anunţate noi greve, iar răspunsul la apel ar putea fi de această dată mai puternic, notează dpa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Furie în Franța. Zeci de mii de persoane au protestat față de creșterea costului vieții. Polițiștii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i opri pe manifestanți