Gala Premiilor Oscar 2025. "Anora", cel mai bun film. Adrien Brody - cel mai bun actor, Mickey Madison - cea mai bună actriţă. Lista câştigătorilor
"Trăiască filmul independent", a spus Sean Baker, regizorul "Anora", desemnat Cel mai bun film la cea de-a 97-a ediţie a galei Premiilor Oscar care a avut loc la Dolby Theater din Los Angeles, informează news.ro.

- Săptămână decisivă pentru securitatea Europei: "Este momentul să ne reînarmăm urgent". DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Vremea 3 - 16 martie 2025. Încălzire spectaculoasă a vremii, temperaturile vor ajunge la 20 grade
Baker a câştigat pentru producţia, regia, scenariul şi montajul tragicomediei despre relaţia dintre o stripteuză şi moştenitorul unui oligarh rus. Obţinerea de către Baker a patru Oscaruri pentru acelaşi film este o performanţă care nu a mai fost realizată până acum în istoria premiilor.
Cei mai buni actori, în roluri principale
"Am salvat acest film la montaj. Regizorul acela nu ar trebui să mai lucreze niciodată", a glumit Baker pe scena Dolby, referindu-se, bineînţeles, la el, atunci când a câştigat la categoria Cel mai bun montaj. Regizorul filmului "Anora", Sean Baker, a devenit prima persoană care câştigă patru premii Oscar în acelaşi an pentru acelaşi film. Cineastul a făcut o pledoarie pentru vizionarea filmelor în cinematografe: "În timpul pandemiei, am pierdut 1.000 de ecrane în SUA. Şi continuăm să le pierdem în mod regulat. Dacă nu inversăm această tendinţă, vom pierde o parte vitală a culturii noastre. Acesta este strigătul meu de luptă".
Cea mai bună actriţă în rol principal a fost aleasă Mickey Madison pentru rolul din "Anora". Zoe Saldana a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar pentru rolul din "Emilia Pérez", menţionând că este "prima americancă de origine dominicană care acceptă un Oscar".
- Premiile Oscar 2025. Cele mai spectaculoase ținute cu care vedetele au strălucit pe covorul roşu
- Gala Premiilor Oscar 2025. Sebastian Stan, susţinut de Anastasia Soare şi Mădălina Ghenea
- Sebastian Stan, invitat de onoare la cina nominalizaţilor la premiile Oscar. Românul, pe covorul roşu alături de...
- EXCLUSIV. Cum a aflat Sebastian Stan că a fost nominalizat la Oscar: “Am oprit repetițiile și i-am spus”....
- Detaliile vizitei lui Sebastian Stan în România. A stat la un hotel de lux din centrul Bucureştiului, a ieşit...
Cel mai bun actor în rol principal a fost ales Adrien Brody pentru interpretarea din "The Brutalist". El i-a învins pe Timothée Chalamet ("A Complete Unknown"), Colman Domingo ("Sing Sing"), Ralph Fiennes ("Conclave") şi Sebastian Stan ("The Apprentice") pentru statuetă.
Morgan Freeman, care a jucat alături de Gene Hackman în "Unforgiven" şi "Under Suspicion", i-a adus un omagiu marelui actor, înainte de segmentul In Memoriam. "Săptămâna aceasta, comunitatea noastră a pierdut un gigant. Şi eu am pierdut un prieten drag, Gene Hackman. Am avut plăcerea de a lucra alături de Gene la două filme, „Unforgiven” şi „Under Suspicion”. La fel ca toţi cei care au împărţit o scenă cu el, am aflat că era un interpret generos şi un om ale cărui daruri evidenţiau munca tuturor. Gene spunea mereu: 'Nu mă gândesc la moştenire. Sper doar ca oamenii să-şi amintească de mine ca de cineva care a încercat să facă o treabă bună'. Cred că vorbesc în numele tuturor când spun: "Gene, vei fi ţinut minte pentru asta şi pentru multe altele. Odihneşte-te în pace, prietenul meu!".
Lista completă a premiilor decernate la gala Oscar 2025
- Cel mai bun film: "Anora"
- Cea mai bună regie: Sean Baker ("Anora")
- Cel mai bun actor în rol principal: Adrien Brody ("The Brutalist")
- Cea mai bună actriţă în rol principal: Mikey Madison ("Anora")
- Cel mai bun actor în rol secundar: Kieran Culkin ("A Real Pain")
- Cea mai bună actriţă în rol secundar: Zoe Saldana ("Emilia Perez")
- Cel mai bun lungmetraj internaţional: "I'm Still Here" (Brazilia)
- Cel mai bun lungmetraj de animaţie: "Flow"
- Cea mai bună scenografie: "Wicked"
- Cel mai bun scenariu adaptat: "Conclave"
- Cel mai bun scenariu original: "Anora"
- Cea mai bună imagine: "The Brutalist"
- Cel mai bun montaj: "Anora"
- Cea mai bună coloană sonoră: "The Brutalist"
- Cel mai bun cântec original: "El Mal" (interpretat de Zoe Saldana şi Karla Sofia Gascon pentru filmul "Emilia Perez")
- Cel mai bun sunet: "Dune: Part Two"
- Cele mai bune efecte vizuale: "Dune: Part Two"
- Cel mai bun machiaj/ cea mai bună coafură: "The Substance"
- Cele mai bune costume: "Wicked"
- Cel mai bun scurtmetraj animat: "In the Shadow of the Cypress"
- Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: "I'm Not a Robot"
- Cel mai bun lungmetraj documentar: "No Other Land"
- Cel mai bun scurtmetraj documentar: "The Only Girl in the Orchestra".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰