Video Grecia arde din nou. Flăcările au făcut 20 de victime în 24 de ore, iar focul acaparează şi destinaţiile preferate de români
Arde din nou Grecia. 60 de focare au izbucnit numai în ultimele 24 de ore, unele dintre ele în destinaţii preferate de români pentru vacanţe. Numărul morţilor a ajuns deja la 20, după ce 18 trupuri carbonizate au fost găsite într-o pădure din regiunea Evros. În plin sezon de vacanţe, întreaga Europă a fost ca un cuptor. Oficialii români au emis atenţionări de călătorie pentru alte trei ţări din cauza caniculei şi riscului de incendii.
Aşa arată pădurile din Evros, în nordul Greciei, unde intervin şi pompierii români. Au fost detaşaţi pentru a doua oară la cererea Atenei. Din păcate, nu au putut face nimic pentru 18 oameni, găsiţi morţi într-o pădure din apropiere. Autorităţile cred că sunt migranţi pentru că în regiune nu au fost raportate persoane dispărute.
20 de victime în Grecia
De patru zile, incendiul care se apropie de oraşul Alexandroupolis nu poate fi stins. Opt sate şi două aziluri de bătrâni au fost evacuate. 115 pacienţi au fost mutaţi din spitalul local în mijlocul nopţii. 69 dintre ei au ajuns pe un feribot, iar o femeie a născut într-una dintre ambulanţe.
Incendii sunt în toată Grecia, inclusiv în zone frecventate de mii de turişti români. Vântul puternic favorizează apariţia unor noi focare. În Beotia, flăcările au distrus plantaţiile cu măslini şi pădurile de pini. Patru sate au fost evacuate la miezul nopţii.
Zile de foc şi în Italia
Coloanele de fum care se ridică se văd din satelit şi au ajuns până deasupra Italiei.
Iar Grecia nu e singura ţară în care vacanţa este ameninţată de foc şi condiţii meteo extreme. Ministerul român de Externe a emis atenţionări de călătorie şi pentru Franţa, Croaţia şi Portugalia. Vremea extremă nu-i determină pe români să renunţe sau să-şi reprogrameze vacanţele.
Dan Lăcustă, reprezentant agenţie turism: Atât timp cât avioanele zboară, hotelurile sunt deschise, vacanţele sunt desfăşurate, nu putem spune că clientul se poate prevala de obligaţiile contractuale.
Ieri, în Hexagon a fost înregistrată cea mai călduroasă zi din istorie după data de 15 august. Au fost 42 de grade în Nyons. Iar restul săptămânii se anunţă la fel de canicular.
Valul de căldură "Nero"
Valul de căldură botezat Nero, după împăratul care a dat foc Romei, a adus temperaturi insuportabile şi în Italia. Locuitorii marilor oraşe şi-au căutat refugiul în munţi, dar nici aici nu a fost chip să se răcorească.
În Tenerife, pompierii văd în sfârşit luminiţa de la capătul tunelului după şapte zile de foc. Flăcările au pârjolit 15.000 de hectare de vegetaţie, dar sunt sub control.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰