Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiu devastator în Franţa, într-un bloc de locuinţe sociale. Un om a murit şi mai mulţi au fost răniţi

O persoană a murit, iar altă persoană a fost grav rănită în urma incendiului unui apartament, în oraşul Nisa, din sud-estul Franţei. Fumul s-a răspândit în întregul bloc de locuinţe sociale (habitation à loyer modéré, HLM) şi 180 de persoane au fost evacuate, anunţă pompierii, relatează AFP, citat de News.ro.

de Redactia Observator

la 27.11.2022 , 09:55

Pompierii din Franţa Incendiul a izbucnit în oraşul Nisa, din sud-estul Franţei - Profimedia

"Cele două victime sunt doi fraţi, care locuiau într-un apartament, la etajul al treilea, unde a izbucnit incendiul vineri seara", a declarat sâmbătă viceprimarul Anthony Borré.

Bărbatul decedat a fost găsit de către pompieri la etajul cinci al imobilului, după ce a încercat să fugă de flăcări. Martorii au declarat sâmbătă, la faţa locului, că cei doi bărbaţi aveau 60 şi 70 de ani.

Alţi trei locuitori ai blocului se aflau sâmbătă în stare gravă, fiind intoxicaţi cu fum, potrivit pompierilor din Alpes-Maritimes. Originea incendiului nu a fost stabilită imediat de către anchetatori şi pompieri. Potrivit lui Borré, o plângere a fost depusă vineri, în ziua tragediei, de către un agent Côte d'Azur Habitat, după ce a fost ameninţat de către fratele decedatului. 

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul decedat suferea de sindromul Diogene

Pe acelaşi subiect

Bărbatul decedat, care suferea de sindromul Diogene, acumula tot felul de lucruri şi gunoaie în apartament, potrivit viceprimarului. Imobilul afectat, un bloc cu 13 etaje şi cu aproximativ 130 de locuinţe, se află pe bulevardul Comte de Falicon, în nordul Nisei.

Flăcările au rămas în apartamentul în care a izbucnit incendiul, însă fumul s-a răspânit puternic în imobil, potrivit salvatorilor, care au intervenit în noaptea de vineri, la ora 22.30.

În total, 80 de pompieri au luat parte la operaţiune, pentru a evacua aproximativ 200 de locuitori. Marea majoritate a acestora a fost scoasă din bloc pe geam, pentru că fumul a umplut casa scărilor. 

Jumătate dintre evacuaţi s-au putut întoarce în locuinţe în jurul orei 4:00, însă aproximativ 90 de persoane urmează să fie mutate până la renovarea apartamentelor în care locuiau. Ei şi-au recuperat documentele, hainele şi obiectele esenţiale, însoţiţi de pompieri, după care au fost trimişi în locuinţe temporare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Incendiu devastator în Franţa, într-un bloc de locuinţe sociale. Un om a murit şi mai mulţi au fost răniţi