Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe Pământ, pleacă în Spaţiu. Lansarea va fi live pe observatornews.ro, marti, la 16:00

În mai puţin de 24 de ore, Jeff Bezos va urca la bordul propriei rachete, pentru o excursie care îl va duce dincolo de graniţa dintre atmosfera terestră şi spaţiul cosmic. Misiunea istorică va dura aproximativ 11 minute, iar de succesul ei depinde viitorul turismului spaţial.

de Redactia Observator

la 19.07.2021 , 20:49

Este momentul la care Jeff Bezos visează din copilărie şi care se poate transforma în realitate mâine. Racheta New Shapard va decola din deşertul Texan cu misiunea de a-l duce dincolo de linia Karman, bariera de 100 de kilometri altitudine, considerată de majoritatea experţilor limita spaţiului cosmic şi care nu a fost depăşită de zborul Virgin Galactic în care s-a aflat Richard Branson, adversarul lui Bezos în cucerirea Spaţiului.

Jeff Bezos, fondator Amazon: Să admiri Pământul din Spaţiu te schimbă, schimbă relaţia pe care o ai cu planeta, cu omenirea. Avem un singur Pământ. Este o aventură, este ceva foarte important pentru mine.

Va fi o excursie de aproximativ 11 minute. Ziua zborului nu a fost nici ea aleasă la întâmplare. Mâine se împlinesc 52 de ani de când primii pământeni au pus piciorul pe Lună. În capsulă, alături de Jeff Bezos, va fi şi fratele lui, Mark Bezos, afacerist de succes, la rândul lui.

Vezi și

Mark Bezos, fratele lui Jeff Bezos: Este o oportunitate fantastică, nu numai să iau parte la această aventură, ci să o fac alături de cel mai bun prieten al meu.

Pe acelaşi subiect

Oliver Daemen, cea mai tânără persoană care va merge în spaţiu, alături de Jeff Bezos

Olandezul Oliver Daemen este cea mai tânără persoană care merge în Spaţiu şi a ajuns la bord după ce un milionar misterios, care a plătit peste 28 de milioane de dolari pe bilet, a anunţat că are altceva programat în ziua zborului. Oliver are 18 ani şi abia a absolvit liceul.

Oliver Daemen, participant misiune: Am visat la asta toată viaţa mea. Abia aştept să experimetez gravitaţia zero şi să admir lumea noastră din Spaţiu.

La bord va fi şi Wally Funk, de 82 de ani, care în tinereţe s-a pregătit să devină astronaut şi a fost primul inspector femeie al administraţiei aviatice americane.

Reporter: Ne întoarcem, aterizăm uşor în deşert, deschidem capsula şi păşeşti afară, care este primul lucru pe care îl spui?

Wally Funk, participant misiune Blue Origin: Voi spune: dragule, este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat!

Zborul istoric are parte şi de controverse. Pentru că Jeff Bezos nu este printre cei mai carismatici miliardari, peste 160.000 de oameni au semnat o petiţie prin care îi cer să nu se mai întoarcă pe Pământ.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Jeff Bezos, cel mai bogat om de pe Pământ, pleacă în Spaţiu. Lansarea va fi live pe observatornews.ro, marti, la 16:00