Video Un adolescent de 18 ani va zbura în spațiu alături de Jeff Bezos. Câștigătorul licitației a renunțat la loc pentru că este prea ocupat
Un student la fizică în vârstă de 18 ani va lua locul unei persoane care a oferit 28 de milioane de dolari la licitaţia organizată pentru participarea, alături de Jeff Bezos, la zborul inaugural de turism spaţial al unei nave a companiei Blue Origin.
Blue Origin a anunţat joi că Oliver Daemen se va alătura celor patru membri ai echipajului civil, în zborul programat să aibă loc marţea viitoare, după ce câştigătorul licitaţiei, al cărui nume nu a fost făcut public, a renunţat la zbor din cauza programului foarte încărcat. Daemen va deveni astfel primul client al companiei care plăteşte bilet pentru un astfel de zbor, potrivit News.ro.
Astfel, zborul va include cea mai vârstnică persoană care va merge în spaţiu, aviatoarea Wally Funk, de 82 de ani, şi tânărul Daemen, potrivit unui comunicat al companiei Blue Origin. Alături de ei se vor afla Jeff Bezos şi fratele acestuia, Mark. Daemen face demersurile necesare pentru a obţine o licenţă de pilot şi va urma din septembrie cursurile Universităţii din Utrecht, Olanda, pentru a studia fizică şi managementul inovaţiilor, transmite Blue Origin. Tatăl tânărului este fondatorul şi directorul general al firmei Somerset Capital Partners.
Zborul navei Blue Origin este programat pentru 20 iulie
Tatăl băiatului a plătit biletul şi a ales ca Oliver să participe la zbor, a transmis spus Blue Origin. Compania a refuzat să spună care este suma plătită. ”Zborul pe New Shepard va îndeplini un vis al vieţii pentru Oliver, care a fost fascinat de spaţiu, Lună şi rachete de când avea patru ani”, a comunicat compania într-un comunicat de presă.
Bezos a fost implicat într-o cursă cu rivalii miliardari Richard Branson şi Elon Musk, în încearcarea de a deschide o nouă eră a călătoriilor spaţiale comerciale pe o piaţă turistică despre care banca elveţiană UBS estimează că ar putea valora anual 3 miliarde de dolari, într-un deceniu. New Shepard este compusă dintr-o rachetă şi o capsulă, are o înălţime de 18,3 metri şi nu poate fi pilotată din interiorul navei spaţiale. Lansarea va avea loc de pe o platformă din vestul Texasului. Miliardarul britanic Branson s-a aflat duminică la bordul rachetei companiei sale Virgin Galactic, pentru zborul suborbital inaugural, efectuat din New Mexico.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰