Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lovitură năucitoare pentru ruşi. Momentul în care o dronă ucraineană loveşte o clădire la peste 1200 de km în Rusia

Război în Ucraina. Kievul a anunţat marţi că a lovit cu drone adânc în teritoriul Rusiei, la 1.265 de kilometri distanță de graniţă, confirmând că foloseşte un nou model de aparate cu rază lungă de acţiune. Lovitura i-a luat prin surprindere pe ruşi. Nu este clară amploarea pagubelor. În timp ce ucrainenii spun că au lovit o fabrică de drone Shahed din Elabuga și o rafinărie de petrol din Nijnekamsk, oraşe din Tatarstan, ruşii susţin că drona care se îndrepta spre rafinărie a fost bruiată şi doborâtă, provocând un incendiu iar cea din Elabuga a lovit un cămin dintr-o zonă industrială.  Momentul exploziei din Elabuga a fost filmat de martori.

de Redactia Observator

la 02.04.2024 , 15:03

Atacul ucrainean cu drone în regiunea Tatarstan din Rusia, situată la circa 1.200 km de frontiera ucraineană, a lovit o facilitate unde erau asamblate drone de atac cu rază lungă de acţiune Shahed pe care forţele ruse le utilizează pentru a bombarda Ucraina, a declarat marţi o sursă din cadrul serviciilor de informaţii de la Kiev pentru Reuters.

Pe Telegram circulă o filmare realizată de ruşi cu momentul în care o dronă asemănătoare unui avion uşor intră într-o clădire din Elabuga şi explodează. UE şi SUA au impus sancţiuni asupra Zonei Economice Speciale  de Producție Industrială Alabuga (SEZ Alabuga) despre care a spus că are contracte cu armata rusă pentru producţia de drone Geran-2. 

Ce spun ucrainene despre atacul cu drone din Tatarstan

Vezi și

Autorităţile locale din regiunea Tatarstan, la est de Moscova, au declarat că dronele au atacat marţi zone industriale din oraşele Elabuga şi Nijnekamsk şi că în urma atacului s-a produs o explozie, iar mai multe persoane au fost rănite. O sursă de la Kiev a declarat că un atac cu drone ucrainene a provocat pagube semnificative la un obiectiv militar.

Pe acelaşi subiect

Publicaţia Ukrainska Pravda indică faptul că la facilitatea din Elabuga sunt asamblate dronele kamikaze Shahed, de concepţie iraniană, pe care ruşii le numesc "Gherani". Surse din serviciile secrete de la Kiev au declarat, sub rezerva anonimatului publicaţiei menţionate, că în spatele atacului se află Direcţia principală de informaţii din cadrul Ministerului Apărării ucrainean (GUR), care a utilizat în aceste atacuri drone asemănătoare avioanelor.

Ce spun ruşii despre atacul cu drone din Tatarstan

Ruşii au minimalizat amploarea distrugerilor. Totuşi popularul canal rusesc de Telegram Rîbar urmărit de peste 1,2 milioane de abonați şi condus de Mikhail Zvinchuk, un fost ataşat de presă al Ministerului rus al Apărării, a criticat conducerea de vârf că nu a luat măsuri pentru a împiedica astfel de atacuri şi se întreabă de ce nu au fost distruse uzinele din Ucraina care produ drone.

"Una dintre drone, care seamănă vizual cu o un avion uşor A-22, a lovit un cămin de lângă o fabrică din zona industrială Elabuga, provocând răniţi. Un alt dispozitiv a fost bruiat cu echipament de război electronic peste Nijnekamsk, dar a căzut pe teritoriul rafinăriei de petrol Taneco, lovind una dintre instalații. Incendiul a fost stins în 20 de minute.

Dronele au fost lansate din zonele de frontieră ale regiunilor Harkov și Sumî și au parcurs o distanță de peste 1200 km, zburând la joasă altitudine. Acesta este primul atac cu drone al Forțelor Armate Ucrainene în Tatarstan. Scopul atacului este evident. Pe lângă rafinăriile atacate din ce în ce mai frecvente în ultimele săptămâni, ucrainenii intenționau să lovească o fabrică unde Occidentul spune că se află un complex de producție al dronelor Shahed.

Nu este clar ce tip de drone au fost folosite. Dar, este o probabilitate mare ca acestea să fie aceleaşi drone folosite recent pentru a ataca o rafinărie de petrol din regiunea Leningrad. Aparatele sunt produse de uzina Antonov la comanda serviciilor de informaţii ucrainene. 

De ce astfel de uzine mai funcționează este o întrebare destul de interesantă. Poate că cei din funcţii înalte încă mai cred că dronele ucrainene nu sunt capabile să parcurgă astfel de distanțe, dar nu mai este cazul de mult timp. Drept dovadă exemplele recente.

De ce nu au fost doborâte dronele? De asemenea este o întrebare foarte bună. Există o mulțime de sisteme pentru a contracara țintele care zboară la altitudine joasă. Ucrainenii folosesc echipe mobile înarmate cu puști și tunuri antiaeriene pentru a doborî dronele Shahed. Dacă nu înţelegem pericolului iminent din astfel de raiduri vor fi consecințe. Și cu cât înțelegem mai repede acest lucru, cu atât mai bine vom face față atacurilor viitoare" a scris Rîbar.

Ucraina a dezvoltat tipuri de drone capabile să zboare peste 1.000 de km

Ucraina a dezvoltat tipuri de drone capabile să zboare peste 1.000 de km, a declarat ministrul dezvoltării digitale ucrainean Mihail Fiodorov într-un interviu pentru publicaţia Die Welt, citat marţi de media de la Kiev. "Majoritatea dronelor utilizate au o rază de acţiune de la 700 la 1.000 de kilometri. Dar acum există modele care pot zbura şi peste 1.000 de kilometri", a spus ministrul, indicând că, în recentele atacuri ucrainene asupra unor rafinării din Rusia, au fost utilizate drone cu o rază de acţiune între 700 km şi 1.000 km.

Potrivit lui Fiodorov, în 2024 Ucraina va creşte de zece ori producţia de drone cu rază lungă de acţiune faţă de anul trecut. În plus, după cum a remarcat el, până la sfârşitul anului 2024 pe front ar putea să apară primele prototipuri de drone cu inteligenţă artificială.

De altfel, un purtător de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Illia Ievlaş, a declarat la televiziunea naţională că forţele ucrainene au doborât luni deasupra Mării Negre o dronă rusească "Forpost", pe care a descris-o ca fiind una dintre cele mai sofisticate şi mai costisitoare din arsenalul Moscovei. Drona "Forpost" este corespondentul dronei turce Bayraktar şi costă între 7 şi 8 milioane de dolari, potrivit Ukrainska Pravda.

Rusia şi Ucraina au declarat luni că şi-au doborât reciproc drone deasupra Mării Negre, ambele părţi acordând, se pare, o atenţie tot mai mare dezvoltării şi utilizării aparatelor fără pilot, notează Reuters. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Lovitură năucitoare pentru ruşi. Momentul în care o dronă ucraineană loveşte o clădire la peste 1200 de km în Rusia