Mai multe avioane Boeing 737 Max au din nou probleme tehnice şi vor fi oprite la sol
Reprezentanţii Boeing au anunţat, vineri, că au din nou probleme cu avioanele Boeing 737 Max şi au recomandat unui număr de 16 companii care utilizează avioanele respective să le ţină la sol.
- Problemele tehnice înregistrate la aeronavele Boeing 737 Max au adus companiei-mamă pierderi de zeci de miliarde de dolari.
De această dată, avioanele Boeing 737 Max au probleme la nivelul sistemului electric, iar reprezentanţii companiei-mamă au anunţat că lucrează în colaborare cu Administraţia Federală a Aviaţiei din Statele Unite ale Americii pentru rezolvarea problemei, respectiv pentru a se stabili dacă este necesară înlocuirea unei anumite componente.
Conform CNN, nu este prima dată când avioanele Boeing 737 Max sunt reţinute la sol. Acestea au mai fost scoase din folosinţă în perioada martie 2019 - noiembrie 2020, după producerea a două tragedii soldate cu un total de 346 de morţi.
Problemele tehnice înregistrate de avioanele Boeing 737 Max au adus companiei-mamă pierderi de zeci de miliarde de dolari
Neutilizarea avioanelor Boeing 737 Max în perioada respectivă a atras pentru compania-mamă pierderi de peste 20 de miliarde de dolari. Mai mult, deşi s-a aprobat utilizarea avioanelor respective din noiembrie anul trecut, anumite ţări au refuzat să le pună din nou în circulaţie, susţinând că este nevoie de verificări suplimentare.
Deocamdată nu se ştie exact care sunt cele 16 companii afectate de alerta Boeing de vineri, însă există informaţii că alerta vizează 30 dintre cele 58 de avioane Boeing 737 Max aflate în acest moment în circuit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰