Musk vrea să facă "pace" între China și Taiwan, după ce a propus o soluție controversată pentru războiul din Ucraina. Moscova și Beijing i-au mulțumit
Miliardarul Elon Musk a sugerat că tensiunile dintre China şi Taiwan ar putea fi rezolvate prin predarea unui anumit control Beijingului asupra Taiwanului, relatează Reuters.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
”Recomandarea mea... ar fi să creeze o zonă administrativă specială pentru Taiwan, care să fie acceptabilă, dar probabil că nu va mulţumi pe toată lumea”, a declarat cel mai bogat om din lume, pentru Financial Times, într-un interviu publicat vineri. ”Şi este posibil, şi cred că probabil, de fapt, ca ei să ajungă la un aranjament care este mai blând decât cel în cazul Hong Kongului”, a declarat Musk, citat de ziar.
Musk a răspuns la o întrebare referitoare la China, unde compania sa de maşini electrice Tesla (TSLA.O) operează o fabrică în Shanghai.
Beijingul, care susţine că Taiwanul este una dintre provinciile sale, a promis cu mult timp în urmă că va aduce Taiwanul sub controlul său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a face acest lucru. Guvernul Taiwanului se opune ferm revendicărilor Chinei şi spune că doar cei 23 de milioane de locuitori ai insulei pot decide viitorul insulei.
China a oferit Taiwanului un model de autonomie „o ţară, două sisteme” similar cu cel pe care îl are Hong Kong-ul, dar acesta a fost respins de toate partidele politice principale din Taiwan şi nu are sprijin public, mai ales după ce Beijingul a impus o lege strictă a securităţii naţionale oraşului în 2020.
- ”Du-te naibii, Elon Musk!”. Explozie de furie în Ucraina la planul de pace propus de cel mai bogat om din lume....
- De la prieten, la duşman. Elon Musk i-a înfuriat pe ucraineni după ce a declarat că Rusia trebuie să păstreze...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 229. Rusia atacă cu rachete Kievul şi mai multe oraşe. Zelenski: Vor să ne...
Un nou derapaj al miliardarului american
Ministerul de Externe din Taiwan a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Musk. Însă, Wang Ting-yu, un deputat senior al Partidului Democrat Progresist din Taiwan, care face parte din comisia de afaceri externe şi apărare a Parlamentului, l-a criticat pe Musk pe pagina sa de Facebook.
”Companiile individuale independente nu pot lua proprietatea lor ca pe o glumă. Deci, de ce ar trebui să treacă cu vederea libertăţile democratice, suveranitatea şi modul de viaţă a 23 de milioane de taiwanezi? Nu este acceptabil în cazul Ucrainei şi Taiwanul cu siguranţă nu o va permite”, a spus el.
La începutul acestei săptămâni, Musk a propus ca Ucraina să cedeze definitiv Crimeea Rusiei, ca noi referendumuri să fie organizate sub auspiciile ONU pentru a determina soarta teritoriului controlat de ruşi şi ca Ucraina să fie de acord cu neutralitatea. El le-a cerut utilizatorilor Twitter să aibă în vedere planul său, atrăgând critici aspre din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Preşedintele ucrainean a răspuns printr-un sondaj propriu pe Twitter. ”Ce Elon Musk îţi place mai mult? ”Cel care sprijină Ucraina” sau Cel care sprijină Rusia”., a întrebat Zelenski. Răspunsurile incisive din partea Ucrainei au fost cu atât mai notabile cu cât Musk şi-a câştigat statutul de cvasi-erou popular în Ucraina de la începutul conflictului. Pe de altă parte, Kremlinul i-a mullțumit lui Musk pentru poziția sa, potrivit The Telegraph.
Ambasadorul Chinei în Statele Unite i-a transmis mulțumiri lui Elon Musk pentru că a propus o zonă de administrare specială pentru Taiwan, în timp ce ambasadorul de facto al Taiwanului la Washington l-a mustrat pe miliardar spunând că „libertatea și democrația sa nu sunt de vânzare”.
„Taiwan vinde multe produse, dar libertatea și democrația noastră nu sunt de vânzare”, a scris sâmbătă pe Twitter Hsiao Bi-khim, ambasadorul Taiwanului la Washington. „Orice propunere pentru viitorul nostru trebuie să fie stabilită în mod pașnic, fără constrângere și respectând dorințele democratice ale poporului din Taiwan”, scrie Reuters.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰