Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Negocierile de pace în care nimeni nu crede. Cele două cerinţe ale Rusiei care au blocat tratativele: urmează o nouă rundă de discuţii

A cincea zi de război vine şi cu prima zi de negocieri pentru pace între Ucraina şi Rusia. Reprezentanţii celor două ţări s-au întâlnit în localitatea Gomel, din Belarus. După aproximativ 6 ore de discuţii, s-au înţeles doar că trebuie să se mai întâlnească o dată. Cea mai mare dorinţă a Ucrainei, este evident, ca ruşii să oprească bombardamentele. Într-o discuţie telefonică cu Emmanuel Macron, Vladimir Putin spune şi el ce vrea ca să facă pace - Ucraina să fie demilitarizată, iar comunitatea internaţională să recunoască peninsula Crimeea, anexată ilegal, ca fiind a Rusiei.

de Redactia Observator

la 28.02.2022 , 19:54

Aşa au început negocierile de pace în care nimeni nu crede. Gazda, ministrul bielorus de Externe, a încercat să asigure delegaţia ucraineană să nu se teamă, deşi, chiar în zorii zilei, rachete balistice ruseşti erau lansate de pe teritoriul bielorus spre ţinte din Ucraina. Este şi motivul pentru care, negocierile erau cât pe ce să nu mai aibă loc. Preşedintele Ucrainei a refuzat iniţial să negocieze pacea într-o ţară din care este atacat, iar Moscova nu a vurt să participe la discuţii în alt stat. Până la urmă a fost aleasă localitatea Gomel, situaţă aproape de graniţa dintre cele două ţări.

"Nu prea cred în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar o șansă mică", a declarat Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei. Deşi Belarusul a dat asigurări că nicio rachetă rusă nu va fi lansată de pe teritoriul ei în ziua negocierilor pentru pace, pentru a ajunge la gomel delegaţia ucraineană şi-a luat toate măsurile de precauţie posibile. Cei şase membri au ajuns în Belarus pe o rută aeriană ocolitoare, la bordul a două elicoptere militare.

Ce a cerut partea ucraineană

Vezi și

"Din păcate nu am dormit toată noaptea aşteptând delegaţia Ucrainei să sosească", a declarat Vladimir Medinsky. Pentru delegaţia ucraineană, condusă de ministrul Apărării din Ucraina, misiunea a fost una clară - ca Rusia să oprească bombardamentele şi să-şi retragă trupele. Şi mai au un mesaj pentru ruşi: îşi văd viitorul alături de Occident. "Facem apel pentru aderarea de urgenţă a Ucrainei la Uniunea Europeană, sub o procedură specială. Suntem recunoscători partenerilor noştri că sunt alături de noi. Dar scopul nostru este să fim cu toţii europeni, să fim egali", spune Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei.

Deşi ruşii nu şi-au făcut publice intenţiile, toată lumea se aşteaptă să insiste că Ucraina să nu devină membrul al NATO. "Suntem aici pentru pace", a declarat Vladimir Medinsky, şeful delegaţiei ruse la negocieri. Mai mult decât atât, cu o zi înainte de discuţii, pentru a pune presiune pe Kiev, Vladimir Putin anunţa lumea întreagă că îşi pune în alertă arsenalul nuclear. "Nu cred în negocieri care se poartă sub ameninţarea folosirii forţei şi a armelor. Sunt dezechilibrate şi nu reflectă dorinţa părţilor. Fără o încetare a ostilităţilor, fără o retragere a trupelor ruseşti din Ucraina, o astfel de dezbatere, de negociere e foarte greu de realizat în condiţii normale", a declarat Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe. Iar negocierile au parte şi de un actor surpriză. Este vorba de miliardarul rus, Roman Abramovici, rugat de ucraineni să îşi folosească influenţa pe care o are la Kremlin pentru a-l convinge pe Vladimir Putin să opreacă invazia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri externe » Negocierile de pace în care nimeni nu crede. Cele două cerinţe ale Rusiei care au blocat tratativele: urmează o nouă rundă de discuţii