Galerie foto O fetiţă de 11 ani a murit după ce i s-a făcut rău subit la şcoală în timpul orelor, în Anglia: “Odihnește-te în Rai copilă"
Tragedie cumplită pentru o întreagă familie, după ce fetiţa lor de 11 ani a pierit brusc, după ce i s-a făcut rău la şcoală, în timpul orelor.
Tragedie cumplită pentru o întreagă familie, după ce fetiţa lor de 11 ani a pierit brusc, după ce i s-a făcut rău la şcoală, în timpul orelor.
Altar de flori în memoria fetiţei
Julia Blackham, în vârstă de 11 ani, din Stevenage, Hertfordshire, a murit brusc săptămâna trecută. Poliția și serviciile de ambulanță au ajuns la școala Marriotts în jurul orei 13.45 din 29 aprilie, după un apel care anunţa că se simte rău. Au transportat-o pe copilă de urgenţă la spital, dar în ciuda eforturilor depuse de medici a fost declarată moartă la scurt timp.
Un altar de flori, mesaje şi jucării a fost amenajat la intrarea şcolii în amintirea Juliei, potrivit Mirror.
„Această pierdere tragică a lăsat întreaga noastră comunitate școlară devastată și șocată, iar gândurile și rugăciunile noastre sunt transmise familiei și prietenilor Juliei, în acest moment foarte dificil. Școala a fost închisă vineri (30 aprilie), iar personalul didactic a lucrat neobosit pe tot parcursul weekendului pentru a se asigura că există sprijin adecvat pentru a ajuta atât elevii, cât și profesorii elevei să se împace cu pierderea teribilă. Julia a fost un elev fericit și vibrant al comunității noastre școlare, familia ei a spus că îi placea să vină la școală și să facă parte din ‘familia’ Marriotts. Școala era ‘locul ei fericit’ Îşi iubea părinţii, prietenii, adora curcubeele, unicornii, pisicile şi culoarea roz. Curcubeul este un semn al speranţei şi solidarităţii şi, ca şcoală, încercăm să reflectăm la acest lucru” a declarat, într-un tribut emoţionant, un purtător de cuvânt al şcolii.
„Familia a mers la şcoală vineri cu scopul de a le mulţumi cadrelor didactice pentru tot ceea ce au făcut în încercarea de a o salva pe Julia. Sunt uniţi şi demni în durerea lor, dar îşi ung rănile de suferinţă când se uită la mesajele, florile şi jucăriile lăsate pentru amintirea ei” a adăugat un alt oficial al şcolii.
Directorul Bethany Honnor i-a adus numai cuvinte de laudă copilei care a pierit prea brusc, prea nefiresc, dar a mulţumit şi rudelor care au apreciat încercările fatidice de a o salva: "Familia a spus că suntem extrem de norocoşi să avem studenţi şi personal atât de bun, capabil şi că ar trebui să fim mândri de toţi. Şi suntem. A fost un gest extrem de curajos din partea lor de a veni aici, acum, iar gândurile noastre sunt alături de ei în aceste momente”.
Școala a declarat că următorul lor buletin informativ va fi dedicat Iuliei și va conține amintiri, poezii și poze de la elevi și cadre profesorale.
Şi pe paginile de socializare au curs mesajele de condoleanţe:
“Îmi pare foarte rău pentru pierderea frumoasei fetițe. Inima și rugăciunile mele se adresează familiei Juliei și celor care erau aproape de ea. Odihnește-te în brațele zeilor, frumos Înger”
“Nici măcar nu putem începe să ne imaginăm durerea prin care trece acum familia. Nu am cunoscut-o personal pe Julia, dar doar din cantitatea de sprijin pe care am văzut-o este evident că a fost iubită enorm. Amintiți-vă momentele bune pentru a-i păstra vie memoria și spiritul. Știu că este mai ușor de spus decât de făcut, dar vă rugăm să încercați să rămâneți puternici, să vă îngrijiți și să vă sprijiniți unul pe celălalt”
“Odihnește-te în Rai copilă. Chiar ai fost o rază de soare. Întotdeauna zâmbind mereu. Fie ca tu să străluceşti deasupra familiei ca o stea ce eşti şi vei rămâne” au fost doar câteva din zecile de mesaje de sprijin ale localnicilor afectaţi de tragedia inimaginabilă.
O pagină GoFundMe a fost creată de o rudă pentru a ajuta familia Julia cu cheltuielile de înmormântare. Până în prezent a fost strânsă suma de peste 22.900 de lire sterline în donații.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰