Galerie foto Patru persoane moarte şi doi copii răniţi, după ce un bărbat a deschis focul la întâmplare cu o puşcă de asalt, în plină stradă în Philadelphia
Două persoane se află în custodia poliţiei din Philadelphia, în urma unui atac armat care a avut loc luni seara, în zona Kingsessing. Un bărbat înarmat cu o puşcă automată şi pistol a deschis focul de arme, omorând 4 bărbaţi şi rănind 2 copii într-un cartier de blocuri. Motivul din spatele atacului rămâne necunoscut.
Poliţiştii l-au urmărit pe suspect chiar în timp ce acesta trăgea şi mai multe vehicule au fost avariate de focurile de armă.
O a doua persoană despre care anchetatorii cred că a luat o armă şi a ripostat a fost, de asemenea, luată în custodia poliţiei în urma împuşcăturilor din cartierul Kingsessing din Philadelphia, a declarat comisarul de poliţie din Philadelphia, Danielle M. Outlaw, relatează news.ro.
Numele persoanelor reţinute şi al celor împuşcate nu au fost făcute publice imediat. Copiii răniţi sunt în vârstă de 2 ani, respectiv 13 ani. Starea lor este stabilă.
Trei dintre cei patru morţi aveau vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani, a precizat poliţia. Nu se cunoaşte vârsta celui de-al patrulea decedat. Anterior, poliţia declarase că opt persoane au fost rănite.
- Ziua Naţională a Americii. Cum sărbatoresc americanii 4 iulie. Acum 247 de ani, îşi câştigau independenţa
- Revoltă în Franţa. Solidaritate din partea cetăţenilor eleni. Au scandat "Dreptate pentru Nahel" în faţa...
- Un bărbat a murit după ce a căzut într-un şanţ din parcul Gării CFR din Constanța. Un trecător a alertat...
Anchetatorii nu ştiu deocamdată cauza incidentului
"Nu avem absolut nicio idee de ce s-a întâmplat acest lucru. (...) Dar mulţumim lui Dumnezeu că agenţii noştri au fost aici, la faţa locului, şi au răspuns atât de repede cum au făcut-o", a declarat Outlaw.
Principalul suspect este un bărbat în vârstă de 40 de ani care avea o puşcă de tip AR şi un pistol. Poliţiştii au fost anunţaţi de împuşcături luni, în jurul orei locale 20:30. Se aflau la o intersecţie şi au găsit câteva victime împuşcate, a declarat Outlaw.
"În timp ce se pregăteau să trimită victimele la spital, au auzit, de asemenea, mai multe focuri de armă în susul străzii. La un moment dat, ei au localizat suspectul şi au reuşit să îl urmărească pe acest bărbat, care se deplasa pe jos. Agenţii erau şi ei pe jos şi l-au urmărit", a relatat Outlaw.
Bărbatul purta vesta antiglonţ şi era echipat cu mai multe cartuşe şi două arme
Ofiţerii l-au prins în cele din urmă pe suspect pe o alee. "Purta o vestă antiglonţ şi avea mai multe încărcătoare în vestă. Avea, de asemenea, un scanner şi o puşcă de tip AR şi un pistol sub corp", a declarat Outlaw.
Aproximativ 50 de tuburi de cartuşe uzate au fost găsite în locurile unde a tras.
"În acest moment, nu vedem o legătură între victime şi atacator", a spus Outlaw. "Cercetăm zona pentru a obţine cât mai multe informaţii, pentru a identifica martori, pentru a identifica unde sunt amplasate camerele de luat vederi şi pentru a face tot ce putem pentru a afla de ce s-a întâmplat acest lucru", a declarat comisarul de poliţie.
Incidentul din Philadelphia a intervenit la o zi după ce două persoane au fost împuşcate mortal şi alte 28 au fost rănite, dintre care aproape jumătate erau copii, după ce s-a tras la o petrecere în aer liber într-un cartier din Baltimore, Maryland. Poliţia a spus că încă mai caută suspecţii în cazul acestui incident.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰