Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Patru poliţişti ucişi cu cuţitul, în Paris, de un coleg care i-a atacat în secţie

Patru poliţişti francezi au fost ucişi la Paris de un coleg, într-un atac comis cu un cuţit, chiar la secţie. Atacatorul a fost împuşcat ulterior. Motivul agresiunii sângeroase este, deocamdată, necunoscut.

de Cristi Ioniţă

la 03.10.2019 , 16:14

Patru poliţişti francezi au fost ucişi la Paris de un coleg, într-un atac comis cu un cuţit, chiar la secţie. Atacatorul a fost împuşcat ulterior. Motivul agresiunii sângeroase este, deocamdată, necunoscut.

UPDATE, 16.03: Emanuel Macron, preşedintele Franţei, a ajuns şi el la faţa locului. Între timp, ies la iveală noi detalii despre atacator. Acesta ar fi avut aproximativ 20 de ani de experienţă ca lucrător în poliţie şi nicio problemă la dosar până la tragedia de joi.

UPDATE, 15,54: Un bărbat aflat în curtea secţiei de poliţie a precizat că "am auzit un foc de armă şi am crezut că este vorba despre o sinucidere. Ulterior, însă, am auzit mai multe focuri de armă şi am văzut poliţişti alergând în toate direcţiile. Unii dintre ei plângeau. Atunci mi-am dat seama că este vorba despre ceva foarte grav".

Articolul continuă după reclamă

UPDATE, 15.48: Presa franceză susţine că atacatorul din secţia de poliţie pariziană şi-a ucis patru colegi înainte să fie împuşcat mortal. Deocamdată nu se ştie motivul atacului, însă autorităţile au decis închiderea unei staţii de metrou din apropiere.

Pe acelaşi subiect

Ministrul francez de Interne este deja la faţa locului şi conduce ancheta.

Incidentul s-a petrecut chiar în secţia de poliţie situată vizavi de Catedrala Notre Dame.

Poliţistul împuşcat în Paris îşi atacase o colegă cu cuţitul

Conform Mirror Online, un ofiţer de poliţie a pus din senin mâna pe un cuţit şi şi-a înjunghiat o colegă de mai multe ori.

De asemenea, atacatorul a înjunghiat şi un alt poliţist care a încercat să intervină în conflict.

Atacatorul a fost împuşcat mortal de ceilalţi colegi ai lui.

Din păcate, şi poliţista înjunghiată iniţial a murit la spital, din cauza rănilor grave suferite şi a sângerării abundente.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Patru poliţişti ucişi cu cuţitul, în Paris, de un coleg care i-a atacat în secţie