Româncă dispărută după o ceartă cu iubitul italian. A doua zi, Maria a fost găsită spânzurată de un măslin
Moarte învăluită în mister în Italia. Maria, o româncă de 65 de ani, a fost găsită fără viaţă, spânzurată de un măslin, într-o zonă izolată din Francavilla al Mare. Tragedia s-a produs la o zi după ce femeia dispăruse fără urmă dintr-o benzinărie de pe autostrada A14.
Maria Ionescu, o româncă stabilită în localitatea Mottola, provincia Taranto, urma să împlinească 66 de ani pe 20 octombrie. Femeia a fost descoperită moartă într-o zonă rurală din Francavilla al Mare, la aproximativ un kilometru şi jumătate de autostrada A14, după ce dispăruse în condiţii suspecte dintr-o benzinărie, relatează Il Centro.
Trupul neînsufleţit al româncei a fost găsit în jurul orei 9 dimineaţa de proprietara unei pensiuni din zona Santa Cecilia, care ieşise cu câinele la plimbare.
Femeia era spânzurată de un măslin, cu o sârmă de tipul celor folosite în podgorii înfăşurată în jurul gâtului. Locul unde a fost descoperită era greu accesibil, la baza unei pante abrupte, la mai puţin de jumătate de kilometru de drumul provincial.
Românca a dispărut din benzinărie, în timp ce se întorcea din vacanță cu iubitul
Totul a început miercuri dimineaţă, înainte de ora 5, când Maria şi iubitul ei italian, Vito Palagiano, în vârstă de 66 de ani, au oprit să ia micul dejun într-o benzinărie de pe autostrada A14, în zona Miglianico.
Cei doi se întorceau din Rimini, unde locuieşte fiul femeii. Maria mai avea o fiică, dintr-o relaţie anterioară, stabilită în Elveţia. Potrivit relatării bărbatului, după ce au terminat de luat masa, românca ar fi intrat din nou în benzinărie, spunând că şi-a uitat o eşarfă. Din acel moment, nimeni nu a mai văzut-o.
Primele căutări, desfăşurate în zona benzinăriei, inclusiv cu ajutorul angajaţilor, nu au avut niciun rezultat. Partenerul Mariei a cerut atunci ajutor la 112. La faţa locului au ajuns poliţiştii rutieri, însă femeia era de negăsit. Un detaliu care le-a atras atenţia anchetatorilor este faptul că nici femeia, nici iubitul ei nu aveau telefoane mobile asupra lor.
După ce a petrecut câteva ore în benzinărie, Vito Palagiano a decis să îşi continue drumul spre Mottola. Ajuns acasă, spre sfârşitul dimineţii, bărbatul a depus o plângere pentru dispariţie la carabinieri.
În orele următoare au început verificările, inclusiv analizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. La căutări au participat şi pompieri.
Maria a fost găsită moartă la peste un kilometru de autostradă
Descoperirea macabră a fost făcută a doua zi dimineaţă, când proprietara unei pensiuni a observat trupul femeii într-o zonă greu accesibilă din apropierea localităţii Francavilla al Mare.
La faţa locului au intervenit echipajele medicale de urgenţă, pompierii, procurorul de serviciu, anchetatorii din cadrul poliţiei judiciare şi specialiştii criminalişti. A fost prezent şi medicul legist Pietro Falco. Primele constatări au arătat că românca era moartă de câteva ore.
Anchetatorii au stabilit că femeia avea în jurul gâtului o sârmă, cel mai probabil provenită dintr-o podgorie aflată în apropiere. Deocamdată, principala ipoteză luată în calcul este sinuciderea, însă circumstanţele morţii nu au fost clarificate. Unul dintre elementele care urmează să fie analizate este poziţia în care a fost găsit cadavrul: picioarele femeii atingeau pământul.
Cercetările la faţa locului au continuat până în jurul prânzului, când trupul româncei a fost transportat la morga spitalului Santissima Annunziata. Autopsia, programată pentru zilele următoare, va avea un rol esenţial în stabilirea cauzei morţii şi în verificarea eventualelor ipoteze alternative sinuciderii.
Iubitul româncei, audiat timp de cinci ore
În după-amiaza zilei în care a fost găsit trupul Mariei, Vito Palagiano a fost chemat la Parchetul din Chieti, unde a fost audiat pentru aproximativ cinci ore. Bărbatul este fost agent al poliţiei penitenciare şi avea o relaţie de peste 20 de ani cu Maria Ionescu.
Oamenii legii încearcă să reconstituie cu exactitate ultimele ore din viaţa femeii, în special împrejurările în care aceasta a dispărut din benzinărie. Anchetatorii mai vor să clarifice şi natura relaţiei dintre cei doi parteneri, inclusiv eventualele conflicte recente sau mai vechi. Surse din presa italiană susţin că dispariţia româncei ar fi fost precedată de o ceartă cu iubitul ei.
Dacă se confirmă ipoteza sinuciderii, anchetatorii vor încerca să stabilească ce anume ar fi putut determina gestul Mariei.
